Suntem impresionați când vedem la televizor suferința oamenilor afectați de inundațiile recente din județul Galați. Dar sentimentul este cu totul diferit și mai acut atunci când îl trăiești pe viu. Sunt oameni de vârsta părinților și bunicilor noștri care plâng ca niște copii fiindcă au rămas fără munca de o viață, care nu au nici unde să mai doarmă, iar în curând vine iarna. Când îi vezi locuind în containere de metal, înțelegi adevăratul sens al cuvântului dramă.
În momentul în care am ajuns în localitatea Cudalbi, județul Galați, mirosul greu de nămol plutea peste toată valea. Din loc în loc, mormane de mobilă distrusă de ape și grămezi de nămol scos din case și curți. Mulți nu și-au putut domoli lacrimile amintind de „munca lor de o viață” pierdută. Ceea ce a rămas după ce apele s-au retras nu mai poate fi socotit „gospodărie”. Pereții caselor și anexelor sunt deplasați de ape și prin aproape toate casele se văd spărturi făcute de viitură.
Pe una dintre ulițe am întâlnit un bătrân care umplea încă o căruță de porumb pentru a-l arunca. Nu mai poate fi folosit nici pentru animale pentru că le-ar îmbolnăvi. Din cauza apei a mucegăit, așa că singura soluție rămasă este să elibereze hambarul, plin oricum de nămol și alte gunoaie aduse de ape.
„Când a început să vină apa, am crezut că ne îneacă pe toți, nu am crezut că mai scăpăm. Vedeam cum crește nivelul apei și am zis că nu mai rămâne nimic din sat. Am zis că e Apocalipsa. După ce s-au retras apele, mi-am văzut toată munca mea distrusă. Din toată agoniseala nu ne-a mai rămas nimic. Am avut două stoguri mari cu lucernă pentru animale pe care le-am aruncat pentru că erau pline de nămol. Am avut două remorci de porumb cules cu puțin timp înainte și nu mai pot face nimic din el. Nu știu cum de mi-a dat Dumnezeu puterea de am mers prin ape și am tăiat lanțurile la animalele din grajd să nu se înece, altfel le-aș fi găsit moarte. Oricum, ce a rămas acum nu mai poate fi numit grajd”, povestește Toader Andronache.
Dar situația acestui bărbat ajuns la vârsta când ar trebui doar să se bucure liniștit de nepoți nu este singulară. Toți oamenii care au avut neșansa de a-și așeza gospodăriile pe valea acestui pârâu ce brăzdează satul au împărtășit aceeași soartă.
Ceea ce impresionează este resemnarea cu care privesc nenorocirea ce s-a abătut asupra lor. Dincolo de supărarea și de durerea copleșitoare, vezi o oarecare împăcare față de „palma dată de Dumnezeu pentru păcatele lor”. Sunt supărați că și-au pierdut unii dintre ei agoniseala de o viață, însă privesc spre viitor cu speranță pentru că sunt oameni harnici.
În apropiere, doi bătrâni – familia Crihan – plâng ca niște copii, mulțumind pentru darurile primite de la preoții din Tecuci. Strângeau pâinile primite la piept, mulțumind pentru ele, însă necazul lor este departe de a fi alinat.
„Ce mai putem face noi acum, la bătrânețe? La casa pe care o avem am muncit o viață întreagă. Acum ce mai putem face? Speranța noastră este să ne ajute careva să ne facem două camere, pentru că acuși vine iarna. Nu ne dorim mai mult. Pentru că au venit cu expertiza și ne-au spus că asta trebuie dărâmată. Nu mai putem locui în ea”, ne povestește bătrâna.
Mai în josul râului, o altă localitate a fost puternic afectată de ape. Costache Negri. Aici, parcă situația este și mai gravă. Mai multe case, și mai grav afectate de ape. Pentru multe dintre ele, singura soluție este dărâmarea, altfel, oamenii riscă să fie striviți de greutatea pereților ce stau să cadă.
La una dintre porți, o bătrână stătea pe un scaun rupt peste care a așezat un placaj. Frământa o fotografie pe jumătate distrusă de ape, despre care urma să aflu că este a băiatului ei din Galați.
„Dacă nu era el, noi am fi fost morți. Pentru că a venit de la Galați atunci noaptea, s-a legat cu funii împreună cu alți oameni și au venit așa, prin apă până aproape la gât și ne-au scos din casă, altfel am fi murit aici înecați”, ne povestește bătrâna. Și abia atunci am înțeles și de ce poartă poza fiului ei cu ea.
Mă poftește în ceea ce odinioară era casa ei, apoi îmi arată și casa vecinului, o gospodărie cândva frumoasă, care mai are un pic și se dărâmă. Îmi spune că pe vecin l-a luat fiica lui și l-a dus la azil. Pentru că aici nu mai avea cum să stea, iar la fiică nu avea unde să îl găzduiască.
Noaptea în care s-au deschis parcă stăvilarele cerului a fost de un tragism ieșit din comun. Pentru că era aproape de miezul nopții, aproape toți erau în pat pregătindu-se de somn sau chiar dormind. Nimeni nu s-a gândit că peste puțin timp avea să vină puhoiul să le curețe totul din bătătură.
„Stăteam în pat, când, deodată, ne-am trezit cu lucrurile că pluteau prin casă în apă.
Ne-am speriat că nu știam de unde e apa aceea. Când ne-am uitat, toată casa era plină de apă. Am ieșit să ne uităm în curte și parcă era Dunărea. Atâta apă era… Am fugit înapoi în casă, am luat medicamentele de pe masă și ne-am retras într-o cameră dinspre drum, timp în care apa creștea întruna. Ne-am urcat pe geam și am țipat de acolo să vină cineva să ne salveze, încât mi s-a încleștat gura. M-a stropit soțul cu apă din aceea murdară și mi-am mai revenit. Am zis că e sfârșitul lumii, așa spaimă am tras. Norocul a fost că a venit băiatul de la Galați și ne-a scos din ape”, a continuat bătrâna povestea din acea noapte tragică.
De altfel, medicamentele sunt singurele care au fost salvate, însă nici acestea nu mai sunt suficiente. În rest, acte, bani și documente au fost luate de puhoi.
Peste drum de ea, un bătrân împinge nămolul din fața casei. Pare resemnat și nici nu mai are chef să povestească în ce fel a scăpat de necaz. Aveam să aflu de la aceeași femeie că bătrânul este un unchi al ei, singur, care nu a mai rămas decât cu casa și care nu mai poate să povestească despre asta. În rest, totul a fost măturat de furia apelor.
Mai la vale de ei sunt alte case, gospodării cândva înfloritoare, ce stau acum ca niște castele de cărți de joc ce au nevoie doar de o suflare pentru a se face una cu pământul.
O casă recent modificată și renovată este acum o ruină. Aflăm de la o bătrână că fiul ei a investit în acea casă și ultimul leuț. A extins-o, a refăcut acoperișul și a pus geamuri de termopan. Însă acum trebuie dărâmat tot și refăcut, pentru că nu se mai poate locui aici. Totul este foarte șubred și stă să se dărâme.
În timp ce bătrâna povestea și arăta pagubele făcute de apă, o vecină intervine și îi mulțumește că datorită ei trăiesc mai multe familii din acea zonă. În puterea nopții, când a văzut că apele acoperă totul, a ieșit și a strigat cât a putut pentru a-i trezi pe toți să iasă și să fugă din fața puhoaielor.
Alături de ei locuiește familia Iamandi. În acea noapte nu era decât soția acasă. Soțul era schimbul trei la Turnătoria de oțel de la Galați.
Ne poftește în curte și ne arată ce a mai rămas din casa lor. Aici, toate camerele sunt afectate de ape. Pereții sunt umflați de ape, lucrurile sunt pline de mâl și toate electrocasnicele distruse. „Soția era singură acasă și s-a zbătut cât a putut pentru a salva din lucruri. A reușit, însă, să salveze doar vaca din grajd. Așa, prin apă a mers și a dezlegat-o și a scos-o în stradă. Vițeii, din păcate, nu au mai putut fi salvați. I-am găsit după ce s-au retras apele morți, înecați la ieslea din grajd. Mai jos, aveam căruța cu struguri, porumbul cules, păsări și alte animale. Nu ne-a mai rămas absolut nimic”, povestește Ionel Iamandi cu vocea sugrumată de lacrimi.
Soția lui, bolnavă, curăță cu o greblă gunoaiele aduse de ape.
„Noaptea, atunci, am luat copiii și i-am scos în stradă, apoi m-am întors să văd ce mai pot salva. Tare s-au mai speriat copiii, că s-au pierdut unul de altul și am crezut că s-au înecat. Ferească Dumnezeu să mai treacă cineva prin ce am trecut noi!”, ne spune și soția lui.
Prin curtea lor, o bătrână căra pe rând bocceluțe cu haine pline de mâl sau prosoape să le arunce la excavatorul ce încărca camioanele cu nămol și resturi de case. Erau hainele ei de înmormântare, ne mărturisește, însă acum nu se mai gândește la nimic, e bucuroasă că a scăpat cu viață.
Este dureros să vezi oameni care îți pot fi părinți sau bunici plângând ca niște copii și este și mai dureros că nu știi cum să-i consolezi. Simți că vorbele îți sunt goale, chiar dacă le spui din suflet și chiar dacă suferi și tu alături de ei. Te gândești că singurul lucru pe care îl poți face este să dai, poate, o mână de ajutor. Așa cum au făcut zilele acestea numeroși preoți din Arhiepiscopia Dunării de Jos, care au mers la fața locului împreună cu voluntari și au ajutat și continuă să-i ajute pe bătrâni să curețe casele.
Sinistrații primesc orice fel de ajutor material, sunt bune și hainele, și alimentele, însă nevoia cea mai mare este de bani, de materiale de construcții și nutreț pentru vite. Pentru că aproape nici una dintre casele care au rămas nu mai poate fi locuită. Totul trebuie dărâmat și reconstruit, dar de data aceasta din materiale durabile.
Avem posibilitatea să ne arătăm compasiunea și solidaritatea față de acești oameni necăjiți, să îi ajutăm pe semenii noștri aflați în nevoie. În astfel de situații putem să arătăm că suntem cu adevărat creștini și ne iubim semenii.
Solidaritate față de cei năpăstuiți
Zilele acestea au avut loc mai multe acțiuni de ajutorare a sinistraților din județul Galați. Parohiile „Sfânta Ana” – Galați, „Sfântul Gheorghe” – Tecuci, Independența, Condrea, Ivești I, Bucești, Drăgănești și Șerbănești au organizat mai multe transporturi cu cereale, alimente de primă necesitate, pături și obiecte igienico-sanitare în localitățile Cudalbi I, Cuca, Pechea și Costache Negri din Protoieria Covurlui, valoarea acestora fiind de 15.300 de lei.
Parohiile Măcișeni și Roșcani din Protoieria Târgu Bujor au primit sprijin material de la parohiile Rădești, Moscu, Băneasa, Bălășești, Bursucani, Berești Târg, Balintești, Cristești, Slivna, Fundeanu și Nicopol în valoare de 13.050 de lei. La acestea se adaugă și transportul umanitar organizat de credincioși din municipiul Onești, județul Bacău, în valoare de 3.000 de lei. Valoarea ajutoarelor materiale acordate pe 19 septembrie se ridică la suma de 31.350 de lei.
În contul RO33RNCB0141032864090007, special deschis de Arhiepiscopia Dunării de Jos la BCR Galați pentru persoanele sinistrate, s-a primit din partea Episcopiei Oradiei suma de 25.000 de lei.
Dintr-un comunicat de presă remis de Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, aflăm că ieri, 20 septembrie, la Centrul eparhial din Galați, în prezența IPS Arhiepiscop Casian a avut loc întrunirea membrilor Comisiei eparhiale pentru coordonarea acțiunilor umanitare. S-au stabilit următoarele măsuri: procurarea a 550 de pachete cu obiecte de îmbrăcăminte pentru copii, valoarea unui pachet ridicându-se la 250 lei (suma totală: 137.500 lei); achiziționarea și oferirea de ghiozdane, rechizite și obiecte de igienă personală, în valoare totală de 20.000 lei. Aceste ajutoare vor fi distribuite în cursul săptămânii următoare.
Arhiepiscopia Dunării de Jos mulțumește tuturor donatorilor și voluntarilor care s-au implicat și se vor implica în acțiunile umanitare și de solidaritate cu persoanele care au suferit de pe urma inundațiilor.
Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă la nivelul subunităților colecta în bani și produse pentru familiile sinistrate.
Voluntarii sunt rugați să ia legătura cu Sectorul social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – pr. Ionel Rotaru, tel 0723226526.
(Reportaj apărut sub semnătura lui Silviu Dascălu și publicat în cotidianul „Ziarul Lumina” din data de 21 septembrie 2013)
