Principesa Sofia a României l-a vizitat pe Mitropolitul Petru al Basarabiei

Principesa Sofia a României s-a întâlnit luni cu Părintele Mitropolit Petru la Centrul Eparhial din Chișinău.

Alteța Sa Regală a fost însoțită de Excelența Sa Cristian-Leon Ţurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, iar Mitropolitul Basarabiei a fost însoțit din Pr.  Constantin Olariu și de Arhid. Maxim Sturza, consilieri eparhiali.

Arhid. Maxim Sturza a prezentat cele mai importante proiecte în desfășurare ale Mitropoliei și inițiativele care vor fi realizate cu sprijinul autorităților de la București.

Principesa Sofia s-a arătat profund interesată și impresionată de opera social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române în Basarabia.

La final, Părintele Mitropolit Petru i-a mulțumit Alteței Sale Regale pentru vizită și i-a dăruit o icoană argintată a Maicii Domnului, ocrotitoarea și mijlocitoarea tuturor creștinilor.

La rândul său, Principesa Sofia i-a oferit înaltului ierarh albumul „Mănăstirea Română: Sărbătorind Comunitățile Spirituale ale României”, care include fotografii realizate de Alteța Sa Regală.

„Această întâlnire subliniază legătura solidă dintre Casa Regală a României și Biserica Ortodoxă Română din Basarabia, două instituții care au un rol crucial în consolidarea unității identitare și spirituale”, se transmite pe site-ul eparhial.

Principesa Sofia este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana ai României. S-a născut la Atena, în 29 octombrie 1957. A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC.

Ca vicepreședintă a Fundaţiei Regale Margareta a României, Principesa Sofia a avut un rol esenţial în identificarea unor proiecte de mare importanţă, în campanii de strângere de fonduri pe întreg teritoriul Statelor Unite și în organizarea ajutoarelor umanitare.

Vezi și:

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente