Prin implicarea Mitropolitului Andrei, 900 copii de etnie romă au primit daruri de Crăciun

Peste 900 de copii din comunitatea romă de la Pata Rât au primit daruri sâmbătă, 29 decembrie 2018, prin intermediul campaniei „Camionul de Crăciun”, informează Radio Renaşterea.

Cadourile au venit din partea organizației germane „Die Johanniter” care, în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud, derulează, încă din anul 2001, Campania „Camionul de Crăciun”.

Prin această campanie sunt aduse din Germania cadouri pentru copiii cu situație financiară delicată din Romania.

Cei aproximativ 900 de copii din cele patru comunități de romi din Pata Rât au primit pachete constând în obiecte de igiena, dulciuri, alimente, îmbrăcăminte și rechizite.

La acțiunea socială au fost prezenți din partea Arhiepiscopiei Clujului: consilierul misionar-social, Liciuniu Câmpean, președintele Asociației ortodoxe pentru romi „Sfântul Moise Arapul”, Crăciun Ioan Lăcătuș, precum și preotul comunității de romi din Pata Rât, părintele Gelu Săvărășan.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat un cuvânt duhovnicesc și de încurajare pentru anul nou 2019.

De asemenea, a mulțumit organizației germane și Asociației Tășuleasa Social pentru că „aduce bucurie copiilor din diferite zone ale României de un sfert de veac, printre care și copiilor din zona Pata Rât”.

Povestea Camionului de Crăciun

Povestea Camionului de Crăciun a început în 1993, la iniţiativa postului german de radio Antenne Bayern şi a organizaţiei germane „Die Johanniter Unfall-Hilfe”, a doua cea mai mare organizaţie din Europa.

În fiecare an, copiii din Germania împachetează cadouri pentru copiii din Estul Europei.

O parte dintre aceste pachete ajung prin Tăşuleasa Social, la copiii din județele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi în alte judeţe din ţară.

De când Tăşuleasa Social organizează această acţiune, numărul cadourilor oferite a depăşit cifra de 110.000.

Camionul de Crăciun pentru copiii de etnie romă de la Pata Rât a venit pentru prima data în Arhiepiscopia Clujului în anul 2011, prin directa implicare a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei.

Foto credit: Radio Renaşterea

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente