Primul tratat de drept procedural bisericesc evidențiază legătura dintre religie și dreptul civil

Părintele Lector Cosmin Santi, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, a publicat recent primul tratat de drept procedural bisericesc din arealul teologiei și dreptului românesc: Procedura de judecată în dreptul canonic și dreptul civil. Aspecte comparative.

Apărută la prestigioasa editură juridică C.H. Beck, lucrarea reprezintă o cercetare situată la granița dintre două științe cu profunde implicații în viața socială și juridică: dreptul civil și dreptul canonic.

Originalitatea său este dată de comparația între procedura de judecată bisericească și cea civilă.

Un adevărat tratat de drept comparat, lucrarea evidențiază legătura dintre religie și drept, asemănările dintre normele acestora, dar și specificitățile care determină autonomia fiecăreia.

Autorul oferă explicații și interpretări cu privire la legislația română civilă și bisericească, la acquis-ul comunitar și cel eclezial ortodox, la jurisprudența și codurile de procedură civilă și canonică.

„Prin temele pe care le tratează și prin abordarea interdisciplinară, lucrarea reprezintă o noutate în peisajul juridic românesc, dar și o contribuție importantă pentru Teologia Ortodoxă”, subliniază prof. univ. dr. Mircea Duțu, Directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.

Expertul spune că volumul reprezintă prima abordare de anvergură a procedurii bisericești în comparație cu cea a dreptului laic („civilă”).

„Lucrarea este deopotrivă utilă atât pentru teoreticienii și practicienii dreptului civil, cât și pentru profesorii de drept canonic, dar și pentru cei ce activează în Consistoriile bisericești, fiind, totodată, și un manual de studiu adresat studenților din învățământul teologic și juridic”, adaugă prof. univ. dr. Mircea Duțu.

Tratatul „argumentează și explică în chip edificator existența unui raport și a unei interacțiuni între dreptul laic și dreptul canonic, prin prisma reglementărilor juridice a relațiilor dintre Stat și Biserică din trecut și astăzi, asigurându-se, astfel, dezvoltarea unor legături intrinseci și a relațiilor de coexistență, conlucrare și cooperare, de armonizare și cunoaștere comparativă, în scopul realizării binelui comun și a progresului material și spiritual al societății românești”, afirmă acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici în „Cuvântul Înainte”.

„Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de o orientare solidă în ceea ce privește dezbaterea temelor cu conținut canonico-istorico-juridic, mai ales în domeniul justiției și a înfăptuirii acesteia în lumea de azi, pentru o societate mai bună și mai echilibrată, moral și spiritual”, adaugă academicianul.


Autorul este Doctor în Teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București și Doctor în Drept al Academiei Române, titular al catedrei de „Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Valahia” din Târgoviște și judecător bisericesc în cadrul Consistoriului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei din Patriarhia Română.

Foto credit: Montaj Basilica.ro cu fotografia Editurii C.H. Beck

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente