Primăria consolidează o porțiune degradată a zidului Cetății Medievale Sighișoara

Lucrările la consolidarea unei porțiuni degradate din zidul Cetății Medievale Sighișoara au început săptămâna trecută și se vor încheia în 2023, a anunțat primăria municipiului.

„În urma concluziilor studiului geotehnic s-a stabilit că principalele cauze ale degradărilor zidului au fost infiltrațiile din apele pluviale și adâncimea de fundare insuficientă”, a explicat luni Primarul Iulian Sîrbu.

Va fi consolidată porțiunea din spatele Bisericii Catolice, unde zidul era în pericol de prăbușire pe o porțiune de 10 metri. Investiția este estimată la aproximativ 700.000 de lei și este suportată din bugetul local.

La restaurare se vor folosi blocuri de piatră și mortar cu proprietăți cât mai apropiate de cele din zidăria originală.

O altă porțiune de zid a Cetății Medievale Sighișoara, care s-a prăbușit pe o porțiune de 4,6 metri în urmă cu trei ani, a fost refăcută de Asociația Monumentum în cadrul proiectului „Ambulanța pentru Monumente”.

Un alt proiect, gestionat de Institutul Național al Patrimoniului, vizează întocmirea proiectului de consolidare și restaurare a Fortificațiilor Cetății Sighișoara, care cuprind alte tronsoane de zid și turnurile și bastioanele breslelor.

Sursa foto: Facebook / Rares Sopterean

Comentarii Facebook


Știri recente