Primăria Capitalei oferă vârstnicilor cursuri gratuite de competențe digitale: 120 de persoane înscrise

Primăria Municipiului București oferă sesiuni de instruire gratuite pentru dezvoltarea abilităților digitale.

Până pe data de 3 noiembrie s-au înscris aproximativ 120 de persoane în vârstă la cursurile organizate de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Vârstnicii sunt învățați cum să utilizeze un computer personal si dispozitivele smart atât de întâlnite în actuala societate.

Sesiunile de învățare au fost deschise pe 1 noiembrie și au loc în fiecare miercuri și vineri între orele 14:00 și 16:00 la Centrului de zi pentru Persoane Vârstnice „Perla”, situat pe Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 1-3, sector 1, București.

Doritorii se pot înscrie în continuare telefonic la numărul 0753.065.331, se arată în anunțul postat de Primăria Capitalei.

Foto credit: Primăria Municipiului București

Comentarii Facebook


Știri recente