Un posibil mister biblic a fost elucidat: Arheologii susțin că au descoperit localitatea Betsaida din Israel
Un posibil mister biblic a fost elucidat, arheologii susținând că au descoperit satul Betsaida din Israel. Localitatea este menționată în Noul Testament și asociată cu mai multe dintre minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos. Cercetătorii…
Episcopia Canadei a aniversat nouă ani de la întronizarea PS Ioan Casian, primul ierarh al eparhiei
Episcopia Canadei a marcat nouă ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Ioan Casian, primul ierarh al eparhiei, prin manifestări liturgice și academice desfășurate la Catedrala Episcopală din Saint-Hubert, Québec. În cadrul evenimentelor desfășurate la finalul…
Crucea Roșie Română instalează 22 de defibrilatoare în universități, spitale și instituții publice din țară
Crucea Roșie Română a lansat un program național prin care vor fi instalate 22 de defibrilatoare semi-automate externe în universități, spitale și alte spații publice din 18 localități din România. Potrivit unui comunicat de presă…
Comunitatea din Piatra Neamț i-a comemorat pe martirii din temnițele comuniste
Comunitatea din Piatra Neamț i-a comemorat joi pe martirii din temnițele comuniste printr-un eveniment organizat la Troița dedicată victimelor regimului totalitar din parcul central al orașului. Evenimentul a reunit clerici, autorități locale și numeroase persoane…
O nouă apariție editorială a fost dedicată Sfintei Blandina de la Iași: Viața, Acatistul și Paraclisul
O nouă lucrare publicată recent la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă cuprinde „Viața, Acatistul și Paraclisul Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași”. Apariția editorială face parte din colecția „Acatiste și vieți de sfinți”…





