Prezență românească la Festivalul Internațional de Muzică Ortodoxă din Bulgaria

În perioada 10-14 iunie 2016, în localitatea Pomorie din Bulgaria, se desfășoară a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ortodoxă Cuvine-se cu adevărat (Dostoino est).

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la festival participă corul parohiei Buna Vestire din Tg. Ocna, Protopopiatul Onești.

În această perioadă de patru zile, grupurile participante prezintă, în cadrul lăcaşului de cult din Pomorie, piesele pregătite în conformitate cu regulamentul festivalului: 8 piese din care minim 4 în limba rusă și 2 piese din repertoriul compozitorului și dirijorului Al. Arhanghelskii, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 170 de ani. De asemenea, în cadrul festivalului, grupurile corale interpretează în aer liber și piese din repertoriul național specific, a precizat Pr. Ioan Vasile Panțîru, Parohia Buna Vestire Tg. Ocna.

Evenimentul este organizat, în fiecare an, sub patronajul spiritual al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria și cu sprijinul autorităților locale din orașul Pomorie. La festival  participă grupuri și formații corale din țări precum: Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Republica Moldova, Polonia,  ș.a.

DSC_7250

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Hirotesii la Reședința Patriarhală | FOTO

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit marţi în arhimandrit, iconom stavrofor, iconom sau sachelar 50 de preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor. Slujbele au fost oficiate în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.  …