Prezență arhierească la Adunarea generală a Crucii Roşii din România

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a participat, vineri, 15 mai 2015, la Braşov, la Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, eveniment prilejuit de alegerea noului preşedinte, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

La eveniment au participat preşedinţi şi directori de filiale, din întreaga ţară, membri și tineri voluntari, precum şi Alteţele Lor Regale, Principesa Margareta şi Principele Radu. În urma votului, a fost aleasă, în calitate de preşedinte, Alteţa Sa Regală, Principesa Margareta, continuându-se astfel o frumoasă tradiţie interbelică, deoarece Regina Maria a fost cea care a patronat această nobilă instituţie, remarcându-se mai ales în perioada Primei Mari Conflagraţii Mondiale, când a oferit alinare suferinţelor semenilor noştri aflaţi în necaz şi nevoie.

Precizăm că Înaltpreasfinţia Sa a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România pentru multă vreme, sprijinind intensificarea şi amplificarea proiectelor şi programelor acestei instituţii, precum şi colaborarea ei cu Biserica strămoşească.

Comentarii Facebook


Știri recente