Președintele României a oferit Ordinul „Steaua României” poetei Ana Blandiana

Președintele Klaus Iohannis a conferit poetei Rusan Valeria Otilia care publică sub numele Ana Blandiana, Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.

Decizia de acordare a distincției a fost semnată de președintele țării la finalul săptămânii trecute, transmite Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Ordinul a fost oferit în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională adusă la promovarea artei poetice în lume, pentru implicarea în viața culturală și civică a societății românești, fiind un reper în protejarea drepturilor și libertăților cetățenești.

De asemenea, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”, i-a fost oferit poetului Dincă Dumitru Ion.

Ana Blandiana este membru corespondent al Academiei Române și membră a Academiei Europene și a cele Mondiale de Poezie (UNESCO).

Împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, și sub egida Consiliului Europei, poeta a realizat, la Sighetul Marmației, în județul Maramureș, primul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței Anti-Comuniste din lume: Memorialul Sighet.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente