Preotul Vasile Bălăiş sub persecuţia comunistă

-a născut la 15 septembrie 1905, în familia unui agricultor din localitatea Măluşteni, judeţul Covurlui. După şcoala primară din satul natal, între 1917-1926 tânărul Vasile Bălăiş (în documente mai apare ca Bălăieş) a urmat Seminarul „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi. După absolvirea seminarului, el a încercat să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, însă greutăţile materiale l-au împiedicat, chiar dacă vreme de doi ani lucrase ca pontator la Atelierele CFR-Griviţa (1926-1928) şi ca învăţător-suplinitor în localitatea ilfoveană Micşuneşti (1928-1930). În februarie 1930 se căsătoreşte, pentru ca o lună mai târziu să primească darul preoţiei pe seama Parohiei Cranova, judeţul Durostor (azi în Bulgaria). Aici slujeşte până în septembrie 1931, când este transferat la Parohia Coşlugea, comuna Lipniţa, judeţul Durostor (astăzi în judeţul Constanţa). Pentru obţinerea fondurilor necesare reparării bisericii şi incintei cimitirului din parohie, la cererea proprietarului din localitate, părintele Bălăiş intră în rândurile Partidului Naţional Liberal. Ajunge unul dintre liderii liberali din Durostor. În 1933 este ales vicepreşedinte al filialei judeţene a PNL şi chiar numit vicepreşedinte al Camerei agricole.

Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente