Preoții vrânceni s-au reunit în conferința semestrială de toamnă. Evenimentul a fost prezidat de IPS Ciprian

Preoții din județul Vrancea au participat, marți, 17 octombrie 2017, la conferința semestrială de toamnă, dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești. Întâlnirea a avut loc la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Buzău și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

La eveniment au participat, alături de ierarhul locului, consilieri eparhiali și protoierei: Pr. Cons. Ioan Șolea, Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios, Pr. Eduard-Daniel Bran, Protoiereu al Protopopiatului Focșani I, Pr. Oscar Frunză, Protoiereu al Protopopiatului Focșani II, și Pr. Vasile Dabija, Protoiereu al Protopopiatului Panciu.

În cuvântul de deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre importanța icoanei ortodoxe, informează Dragoş Olteanu, Consilier mass-media al Eparhiei.

Orice icoană ortodoxă, fie că înfățișează pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului sau pe sfinți, are ca fundal culoarea aurie, pentru că aceasta sugerează cel mai bine lumina Împărăției veșnice. Credinciosul care se apropie cu evlavie de o icoană, sărutând-o, o face cu convingerea că se împărtășește de harul Preasfântului Duh, ce se revarsă asupra lui prin mijlocirea sfântului cinstit, a precizat Înaltpreasfinția Sa.

Conferința a continuat cu prezentarea referatelor pregătite de preoți din cele trei protoierii vrâncene: Icoana, revărsare a harului (Pr. Theodor Christian Paraschiv – Parohia Dumbrăvița, Protoieria Focșani I); Rostul și înțelesul duhovnicesc al icoanei (Pr. Cristinel Hărăbor – Parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” – Focşani, Protoieria Focșani II); Enigma personală vizavi de icoană (Pr. Nicușor Chiriac – Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Adjud, Protoieria Panciu).

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente