Preoți și credincioși din Protoieria Râmnicu Sărat au donat 50 de litri de sânge

Protoieria Râmnicu Sărat a organizat joi, 8 iulie 2021, o nouă acțiune de donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău și Primăria municipiului Râmnicu Sărat.

Activitatea s-a desfășurat într-un spațiu pus la dispoziție de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din localitate și a reunit peste 100 de clerici și credincioși, informează Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

„Acțiunea a avut un real succes, întrucât participarea a fost numeroasă, preoții protoieriei noastre implicându-se alături de enoriași. Astfel, din cele aproximativ 120 de persoane, potrivit bonurilor de ordine eliberate, doar 100 au donat, ajungându-se la o cantitate de sânge de circa 50 de litri”, a declarat părintele protopop Cristian Asănache.

©Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Echipei Centrului de Transfuzii Sanguine Buzău i s-au alăturat 8 tineri voluntari, selectați de Primăria Râmnicu Sărat.

Activitatea face parte din campania națională Donează sânge, salvează o viață!, inițiată de Patriarhia Română, prin intermediul căreia, din anul 2013 și până în prezent, au fost colectați peste 19.000 de litri de sânge.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente