Câştigătorii Concursului „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, ediţia a IX-a, au fost premiaţi miercuri în Palatul Patriarhiei din Bucureşti.
Festivitatea de premiere a fost deschisă prin mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Sfinţii luminează viaţa familiei şi inspiră filantropia creştină”. Cuvântul a fost citit de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.
„Obiectivul specific circumscris tematicii anului omagial constă în evidenţierea rolului pe care arta bisericească îl îndeplineşte în pastoraţia părinţilor şi copiilor, aducând la lumină modele de familii sfinte şi totodată activitatea a numeroşi filantropi ortodocşi români”.
„Prin Concursul Naţional Icoana ortodoxă – lumina credinței Patriarhia Română încurajează şi promovează iniţiativa artiştilor bisericeşti contemporani de a transpune în operele lor expresia plastică spiritualizată specifică artei sacre autohtone de factură bizantină într-o manieră actuală”, se precizează în mesaj.
„Prin acest concurs, descoperim cu fiecare ediţie noi iconari vestitori ai luminii, păcii şi bucuriei, misionari ai dreptei credinţe şi a frumuseţii netrecătoare, oameni a căror rugăciune transpare prin creaţia lor”.
„În acelaşi timp, este valorificată valenţa pedagogică a picturii bisericeşti, deoarece sfinţii reprezentaţi în icoane devin exemple vii de credinţă, nădejde şi dragoste întru Hristos, modele demne de urmat, chipuri de lumină şi de întărire spirituală care au contribuit şi contribuie la luminarea familiei şi la cultivarea filantropiei creştine”, a mai transmis Patriarhul participanţilor la eveniment.
Competiţia s-a desfăşurat pe trei secţiuni: Icoană pe lemn, Frescă, Miniatură. Din cele 60 de lucrări, 9 au fost premiate.
Operele câştigătoare, alături de alte 19 lucrări, fac parte din expoziţia concursului organizată la Palatul Patriarhiei şi la Muzeul Naţional al Satului, fiind incluse în catalogul concursului.
A luat cuvântul Paulina Popoiu, manager general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Paulina Popoiu a afirmat că a fost „o bucurie şi o mare onoare să participăm la acest concurs ca parteneri ai Patriarhiei Române” şi a precizat că expoziţia va fi găzduită şi de Muzeul Satului.
„Toate aceste icoane vor fi binevenite şi dorite mai ales în spaţiul expoziţional al Muzeului Satului, unde vor putea să stea atât timp cât este nevoie ca ele să fie admirate şi mai ales înţelese de vizitatorii noştri”.
„Pentru că avem mulţi tineri care ne vizitează care îşi pun întrebări şi care pot găsi răspunsuri chiar în sala de expoziţii a Muzeului Satului, pentru că noi vom fi acolo să şi oferim explicaţiile necesare”.
Câştigătorii celor trei secţiuni au fost anunţaţi de Părintele Nicuşor Beldiman, Consilier patriarhal coordonator în cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Lista câştigătorilor este disponibilă aici.
Evenimentul a fost moderat de Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal.
Expoziția este deschisă publicului, în Palatul Patriarhiei, până în data de 18 septembrie.
În luna octombrie, expoziția se va muta în Sala „Henri H. Stahl” a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, unde va fi prezentată în data de 1 octombrie, ora 12:00.
Cele mai bune opere de la ediţia actuală pot fi vizualizate și pe pagina de Facebook a concursului.
Mai multe imagini în Galeria Foto.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.