Lucrarea „Dicționar de conservare-restaurare a patrimoniului bisericesc” a apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul publicat este adresat specialiştilor din domeniu, dar şi celor interesaţi să-şi îmbogăţească cunoştinţele. Apariţia lucrării mai sus menţionate aduce noutate şi originalitate în această latură a activităţii bisericeşti
De altfel, „Biserica Ortodoxă s-a îngrijit dintotdeauna de păstrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului ei, indiferent dacă a fost vorba despre arhitectura religioasă a lăcaşurilor de cult şi despre pictura bisericească, ori despre sculptura religioasă în lemn sau piatră, despre orfevrărie sau despre artele minore în general: ţesături, broderii, obiecte de cult de toate felurile, cărţi liturgice etc.”, se arată în nota editorială.
Binecuvântarea publicării volumului de către Preafericitul Părinte Daniel vine să completeze strădaniile Preafericirii Sale în acest domeniu.
„Preafericitul Părinte Daniel a arătat o atenţie deosebită Comisiei de Pictură Bisericească, prin iniţierea alcătuirii unui Regulament de organizare şi funcţionare, dar şi prin fixarea de adunări anuale cu diverse tematici, pentru o mai bună cunoaştere între specialişti, pentru familiarizarea cu problemele acestora şi ale Comisiei, pentru o bună ascultare canonică de autoritatea bisericească, pentru înflorirea artei bisericii româneşti şi îndeosebi a picturii bisericeşti”, se arată în Prefaţa – Dicționarului de conservare-restaurare a patrimoniului bisericesc.
Autorii volumului sunt: părintele dr. Viorel Robert Barbu-coordonator, Diana Iuliana Barbu – doctor în teologie, domeniul Artă bisericească şi Gabriela Ştefăniţă, restauratoare autorizată.
Volumul poate fi cumpărat de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa [email protected]