Pregătiri pentru inaugurarea Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”

Parohia „Sfântul Silvestru” din București, sector 2, str. Silvestru nr. 36, în cooperare cu Asociația „Sfântul Silvestru”, se pregătește să inaugureze Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”, la data de 1 octombrie 2014. Centrul, care se află chiar lângă Biserica „Sfântul Silvestru”, are o capacitate de 48 de locuri, cu camere de două persoane sau single, fiecare cameră cu baie proprie. La fiecare etaj din cele trei există câte o sufragerie pentru servirea meselor, cabinet medical și sală de activități recreative. În partea estică a clădirii se află Capela „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Până la data de 10 septembrie 2014 se mai primesc cereri pentru obținerea unui loc în Centrul rezidențial „Sfântul Silvestru”. În prima decadă a lunii septembrie se vor stabili două zile în care cei interesați vor putea vizita clădirea centrului rezidențial. Cererile se depun la parohie. Totodată, Asociația „Sfântul Silvestru”, cu sprijinul Serviciului personal al Arhiepiscopiei Bucureștilor, scoate la concurs următoarele posturi: director, asistent medical – două posturi, infirmier – două posturi, bucătar, paznic și îngrijitor. Dosarele de candidare, care trebuie să conțină în mod obligatoriu: cerere, act de identitate (copie), CV, diploma/certificatul care atestă calificarea pentru postul pentru care se optează (copie) și o recomandare de la ultimul loc de muncă, se depun la Parohia „Sfântul Silvestru”, până la data de 1 septembrie 2014. După încheierea perioadei de candidare se va stabili și anunța data concursului. Pentru informații suplimentare vă puteți adresa direct Bisericii „Sfântul Silvestru” sau la numărul de telefon: 0722.44.12.67 – pr. paroh Alexandru Gabriel Gherasim.

Comentarii Facebook


Știri recente