Preasfințitul Părinte Macarie a sfințit crucile noii biserici românești din Viena

Cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat duminică slujba de sfințire a crucilor care vor fi amplasate pe noua biserică românească din Viena.

La eveniment au participat numeroși credincioși din diaspora românească precum și o delegație de la Mănăstirea Voroneț condusă de Maica Stareță, Stavrofora Gabriela.

Prezența la sfințire a monahiilor de la mănăstirea din Nordul Moldovei se datorează dorinței comunității parohiale de a picta pe zidurile bisericii scena cu „Judecata de apoi” după modelul celebrei scene de la Voroneț.

Imagine de ansamblu a bisericii. Foto credit: Biserica Ortodoxă Română din Viena/ Facebook

Preasfințitul Părinte Macarie a explicat în cadrul alocuțiunii susținute de ce crucile alese pentru a străjui turlele bisericii vieneze reprezintă un omagiu adus satului românesc.

„Nu întâmplător a fost aleasă Crucea Patriarhală (n.r. ca model pentru crucile bisericii din Viena ) în Anul omagial al satului românesc deoarece această cruce își are obârșia în zona tradițională a Năsăudului, unde primul patriarh al României, Miron Cristea s-a inspirat dintr-o cruce din arta țărănească”.

Patriarhul Miron Cristea a instituit Crucea Patriarhală, înscrisă ca însemn heraldic special în Stema Patriarhiei Române Foto credit: Biserica Ortodoxă Românească din Viena/ Facebook

„Este o cruce care se multiplică la infinit, se înlănțuie la infinit prin alte cruci, și cred că aceasta este viața noastră în toată profunzimea ei duhovnicească, deoarece nu ne purtăm singuri crucea”, a spus ierarhul.

Așa cum Hristos, a menționat Preasfinția Sa, a fost ajutat de Simon din Cirene în purtarea crucii, așa și noi ne purtăm unii altora această cruce a vieții.

Lucrările de construcție la biserică au început în primăvara anului 2018.

Foto credit: Biserica Ortodoxă Românească din Viena

Comentarii Facebook


Știri recente