Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la 62 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește astăzi, 22 iulie 2013, 62 de ani de viață.

Cel de-al șaselea Patriarh al României, s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.

Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul, în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În perioada 1966 începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continuă în municipiul Lugoj, Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține și Diploma de licență în teologie (specializarea Noul Testament).

În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umaniste din Strasbourg (Franța, 1976-1978) și doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Romano-Catolică (Germania, 1978-1980).

În 15 iunie 1979 își susține teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité, VII, p. 424. Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi, Gerard Ziegwald și André Benoit, și a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universității din Strasbourg.

O formă extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, și a fost susținută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din București, sub titlul Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală. (Foto 2).

În urma examenului oral și a susținerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Cu acest prilej Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae afirma că: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în fața sa un candidat bine pregătit, bine informat și mai ales pătruns de dorința și râvna de a trăi o viață teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învățătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în așa fel încât să poată răspunde și întrebărilor omului de azi, dar să rămână și preot adevărat. Cu o preoțime fără cultură teologică și fără trăirea demnității și misiunii sublime a preoției, se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică”.

La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie (Foto 3). În ziua de 15 august 1987, cu ocazia hramului Mănăstirii Putna a fost hirotonit ieromonah de către Patriarhul Teoctist (Foto 4). La 16 octombrie 1988, cu prilejul resfințirii Mănăstirii Sihăstria, Preafericitul Părinte Teoctist i-a acordat rangul de protosinghel, iar mai târziu pe cel de arhimandrit (Foto 5).

A fost numit Consilier patriarhal pentru sectorul „Teologie contemporană și dialog ecumenic” (1 septembrie 1988-1 martie 1990); în paralel, conferențind la catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București. În 12 februarie 1990 ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul „Lugojanul”, fiind hirotonit la 4 martie 1990 (Foto 6).

La 7 iunie 1990 a fost ales arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei (instalat, 1 iulie 1990 – Foto 7). În această slujire a reactivat, chiar din toamna anului 1990, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, cu mai multe secții, la care a predat Teologia Dogmatică, începând din 1992 până în 2007. În anii următori a înființat mai multe seminarii teologice liceale: Mănăstirea Agapia (1991), Botoșani (1992), Dorohoi (1993), Iași (1995), Piatra Neamț (1996) și școli teologice sanitare post-liceale la Piatra Neamț (1993) și Iași (1994); de asemenea a creat mai multe instituții cu profil cultural, între care: Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamț” în Mănăstirea Neamț (1993), Centrul mitropolitan de cercetări T.A.B.O.R. (1994), Centrul cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” de la Durău (1995), Biblioteca ecumenică „Dumitru Stăniloae” din Iași (1995), Institutul cultural-misionar „Trinitas” (editură, tipografie și radio) de la Mănăstirea Golia din Iași (1997), Centrul de conservare și restaurare a patrimoniului religios „Resurrectio” (1998), toate înzestrate cu clădiri noi, moderne, cu aparatură corespunzătoare. A îndrumat tipărirea a zeci de lucrări teologice, manuale pentru învățământul teologic universitar, cărți de îndrumare pentru credincioși, vieți de sfinți etc. A dat un nou profil revistei mitropolitane, care apare, din 1990, sub numele Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Teologie și viață, revistă de gândire și spiritualitate; a inițiat buletinul oficial Candela Moldovei. S-au înființat noi mănăstiri și mai ales schituri, pe tot cuprinsul eparhiei, încât astăzi Arhiepiscopia Iașilor are peste o sută de așezări monahale (Foto 8), cele mai multe cu biserici și clădiri noi. Sub îndrumarea sa s-au zidit și sfințit zeci de biserici noi, în Iași și în alte orașe, dar mai ales în parohii rurale; cele vechi au fost restaurate și pictate (Foto 9). De asemenea, a înființat la Iași mai multe instituții cu profil social-caritativ, între care: Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (1993), Cabinetul stomatologic „Sf. Pantelimon” Iași (1993), Departamentul social-caritativ „Diaconia” (1994), Dispensarul policlinic „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (1998), Centrul de diagnostic și tratament „Providența” (2000), Centrul de educație și informare medicală „Providența II” (2002), Fundația „Solidaritate și speranță” (2002), Institutul social-caritativ „Diaconia” (2003), cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău etc. Este un susținător activ al unor asociații creștine ortodoxe: a studenților (ASCOR), a tineretului (LTOR), a femeilor (SNFOR), a intelectualilor (FOR) etc. Implicat în acțiuni liturgice și pastorale, îndeosebi prin aducerea unor moaște de sfinți la Iași, mai ales din Grecia; a contribuit direct la canonizarea a 18 sfinți moldoveni: Sf. Domnitor Ștefan cel Mare, Cuviosul Daniil Sihastrul, Sfinții mitropoliți Varlaam și Dosoftei, o serie de cuvioși călugări din mănăstirile Moldovei. Prăznuirea Cuvioasei Parascheva, la 14 octombrie, a devenit o adevărată sărbătoare a întregii Moldove, care adună la moaștele ei sute de mii de pelerini. Inițiator a numeroase simpozioane cu profil teologic și istoric și serbări comemorative, unor pelerinaje la Muntele Athos, Grecia, Constantinopol, Ierusalim (Foto 10).

În calitate de mitropolit al Moldovei și Bucovinei a reprezentat Biserica noastră la zeci de întruniri ecumenice (de pildă, a condus delegația română la cea de-a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra, în Australia, 1991), ori a făcut parte din delegațiile sinodale conduse de patriarhul Teoctist care au vizitat alte Biserici creștine (de pildă, la Ierusalim, în 2000, la Vatican și în Italia, în 2002); ca membru în Comitetul executiv și central al Consiliului ecumenic, a participat la diverse sesiuni ale acestora; vicepreședinte al celei de a XI-a Adunări generale a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997), membru sau președinte de onoare a diferite organizații nonguvernamentale.

La 12 septembrie 2007, ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 30 septembrie 2007 (Foto 11), această zi fiind și Sărbătoarea oficială a Preafericirii Sale.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente