Preafericitul Părinte Daniel aniversează patru ani de la întronizarea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:

Vineri, 30 septembrie 2011, se împlinesc patru ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu acest prilej, de la orele 9.30, Patriarhul României va sluji Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie, de la orele 11.30, va fi oficiată slujba de Te Deum ca mulțumire și recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru împlinirile din viața Bisericii Ortodoxe Române în cel de-al patrulea an de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, de la orele 12.30, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, va avea loc un Moment aniversar care va cuprinde prezentarea mesajelor de felicitare de către reprezentanții autorităților de Stat centrale și locale și a sintezei activităților pastoral-misionare, social-filantropice și cultural-educaționale desfășurate, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Administrația patriarhală și Arhiepiscopia Bucureștilor de la 30 septembrie 2010 și până în prezent. În continuare va fi difuzat un film despre lucrările de execuție din ultimul an ale Catedralei Mântuirii Neamului, realizat de către televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române și va fi lansat volumul Credință pentru fapte bune, apărut recent la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.

La acest moment aniversar sunt așteptați să participe cei care doresc să îl felicite pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membri ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, personalități ale vieții publice românești, preoți și credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…