Pr. Nicolae Bordașiu a trecut la cele veșnice

Părintele Nicolae Bordaşiu, mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste, a trecut la cele veșnice vineri seară, 9 noiembrie 2018.

Pr. Nicolae Bordaşiu

Părintele Nicolae Bordaşiu s-a născut în satul Sabolciu din judeţul Bihor. A urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns șapte ani prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare.

Descoperit şi arestat în 1955, a urmat ani grei de închisoare în Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic în perioada 1955-1964.

După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru prima oara in România gama globulina din sânge retro-placentar.

A fost hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, având ca îndrumător pe Parintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Pr. Nicolae Bordașiu decorat cu Crucea Patriarhală. Foto: basilica.ro

În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle”.

Părintele Nicolae Bordașiu a fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.

Foto: arhiva Basilica.ro


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…