Jurnalistul Ștefan Mărculeț a publicat în Ziarul Lumina un amplu interviu cu pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, de la Catedra de muzică bisericească a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. „Originea muzicii bisericești din Transilvania este bizantină”, a spus părintele lector.
„Nu avem altă formă de exprimare muzicală în Biserica noastră, dar trebuie să ținem cont de anumite condiții specifice Transilvaniei și nu numai”, a spus lectorul universitar.
Transilvania „a fost izolată de-a lungul timpului și știm foarte bine că, timp de secole, preoții treceau munții și erau hirotoniți acolo. Cea mai mare catastrofă a fost la 1700, când s-a abătut Uniația asupra Transilvaniei. Putem vorbi de o enclavizare și de faptul că aici a început să se sedimenteze într-un mod particular cântarea bisericească bizantină”, a explicat el.
Oralitate și anonimitate
„Trebuie să ținem cont de faptul că, în primul rând, muzica bisericească din Transilvania are un caracter oral. Ea s-a transmis pe cale orală și asta s-a întâmplat din cauză că mult timp bisericile de aici erau din lemn, s-au distrus ușor, mănăstirile au fost dărâmate de generalul Buccow începând cu anul 1760 și nu s-au păstrat manuscrise sau cărți. Dar, într-un mod absolut uimitor, s-a transmis de la o generație la alta această muzică bisericească.”
Acest fenomen a făcut ca muzica bisericească din această provincie istorică românească să fie anonimă.
Părintele Sorin Dobre a vorbit și de rolul Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna în fixarea în scris a muzicii bisericești transilvănene: „A simțit valoarea acestei muzici și fără Sfântul Andrei Șaguna nu am fi avut fixată în scris această tradiție. În 1864 l-a ales pur și simplu pe Dimitrie Cunțanu, care era încă student în anul III al cursului teologic, și l-a numit profesor de cântări, după care i-a dat poruncă arhierească să adune aceste cântări și să le fixeze în scris”.
„Lucrul acesta s-a întâmplat mult mai târziu, în 1890, când a publicat colecția de cântări bisericești din Transilvania, în niște condiții grafice excepționale. Din fericire, în stranele bisericilor noastre încă mai regăsim aceste cărți de o calitate excelentă.”
O undă de tristețe
Întrebat dacă se poate spune că muzica bisericească din Transilvania este patrimoniu național, părintele lector a răspuns: „Fără îndoială. Este o formă națională de exprimare a muzicii în Biserică”.
„Este de o valoare inestimabilă și dovada este folosirea ei în cele două lucrări importante vocal-simfonice care s-au scris pe baza acestei tradiții. Prima este Requiem-Parastas de Marțian Negrea. Când a ajuns profesor, și-a adus aminte de copilăria sa la Viile Sibiului, unde tatăl său era cântăreț, și folosește această tradiție orală, nu academică sau tehnică. Este o lucrare fabuloasă.”
„A doua lucrare este Octoihul de la Sibiu, de Gheorghe Șoima. Autorul ia fiecare glas în parte și îl tratează vocal-simfonic. Aceste două lucrări stau alături de marile oratorii ale muzicii clasice universale,” a adăugat Părintele Lector Sorin Dobre.
„Cu toate acestea, muzica bisericească din Transilvania își asumă această stare smerită în care a fost dintotdeauna. Inclusiv cântările de la Înviere nu au nimic strălucitor, pentru că țăranul român ardelean a avut această tristețe în suflet, că n-a avut o biserică așa cum trebuia să aibă, n-a avut drepturi.”
„Este o muzică un pic mai tristă, este un răspuns al situațiilor istorice prin care am trecut. La Paști cântăm Ziua Învierii mai trist, nu așa de luminos ca varianta psaltică, și toate glasurile sunt lovite parcă de o undă de tristețe. Tocmai aceasta dă valoare unică muzicii noastre”, a explicat el.
În final, lectorul universitar a remarcat că, „deși avem multe instituții de învățământ teologic, în mod paradoxal, muzica cunțană se învață tot pe cale orală”.
Specific regional în context universal
„Din păcate, asistăm în Transilvania și la o înlocuire a muzicii cunțane, de dragul uniformizării. Ne aducem aminte că de această uniformizare ne-am temut foarte mult în perioada comunistă. Cântarea bisericească din Transilvania nu este un moft, o greșeală, un apendice, ci este o realitate. Noi avem 15 județe în care se cântă un stil regional în Patriarhia Română, asta înseamnă că o treime din populația țării preferă un stil regional, de care trebuie să ținem cont”, a explicat Părintele Lector Sorin Dobre.
„Aș compara muzica bisericească din Transilvania cu icoana pe sticlă din această parte a țării. Nimeni nu contestă valoarea icoanei pe sticlă. Țăranul român și-a permis multe în icoana pe sticlă, în sensul că a făcut așa cum a simțit, nu s-a simțit restricționat de rigori și tocmai asta dă valoare icoanei pe sticlă. Trebuie să fim conștienți de aportul nostru în contextul Ortodoxiei universale.”
Pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre și-a propus să înregistreze toți cântăreții bisericești pe care-i întâlnește, pentru a lăsa o arhivă care să conțină tot ce se poate din muzica bisericească din Transilvania.
„Dar duhul cântării doar la strană se poate învăța. Nu se poate învăța o cântare pur teoretic, fără să mergi la strană. Dacă nu mergi la biserică, nu poți învăța cântarea”, încheie el.
Sursa foto: Ziarul Lumina
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
