Pr. Dumitru Stăniloae a fost comemorat de profesorii și studenții FTOUB

Profesorii și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București s-au rugat vineri pentru odihna sufletului Pr. Dumitru Stăniloae în Paraclisul Universitar „Sf. Ecaterina”, la împlinirea unui sfert de secol de la trecerea marelui teolog la cele veșnice.

Slujba de pomenire a fost oficiată de Pr. Vasile Răducă, decanul interimar al FTOUB, împreună cu: Pr. Ștefan Buchiu, Pr. Marian Vild, Pr. Nicușor Beldiman, Pr. Gheorghe Holbea, Pr. George Păunoiu și alți clerici.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Pr. Vasile Răducă a elogiat personalitatea și activitatea părintelui Stăniloae.

Despre marele teolog, părintele Răducă a spus că „este un om de care trebuie nu numai să ne amintim, ci trebuie să-l prețuim și să înțelegem cum să-i receptăm teologia pe care ne-a lăsat-o: un mărgăritar de preț pe care nu trebuie să-l ignorăm”.

„Să disecăm și să ne hrănim cu tot ceea ce înseamnă acest mărgăritar de preț, teologia părintelui profesor Dumitru Stăniloae”, a spus Pr. Vasile Răducă.

La parastas au participat studenți teologi și credincioși bucureșteni.

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente