Articol al Părintelui Arhim. Timotei Aioanei, publicat în Ziarul Lumina, în data de 30 noiembrie 2013:
Au trecut aproape pe neobservate zece ani de la mutarea la cereștile locașuri a marelui avvă Cleopa Ilie, cel mai cunoscut misionar și stareț român al veacului al XX-lea. Trecerea anilor nu a așternut peste mormântul și lucrarea sa uitarea. Pelerinii care ajung la Sihăstria găsesc întotdeauna lumânări multe și flori proaspete ca la un mormânt care s-a închis doar de câteva zile.
Se adeverește cuvântul care spune că pomenirea dreptului se face cu laude, numele nu este uitat, iar faptele sunt amintite de generații multe cu evlavie și cu dorința de a fi imitate, rămânând exemple luminoase aidoma celor săvârșite de marii părinți din Patericul Egiptean, adevărate dreptare actuale și astăzi, după un mileniu și jumătate de la fericita lor viețuire pe pământ.
Arhimandritul Cleopa Ilie a fost monahul ieșit din tiparele obișnuitului, un harismatic, un învățător și iscusit scriitor bisericesc.
În toată viața lui a strălucit darul lui Dumnezeu care a rodit însutit și înmiit, după cuvântul Semănătorului de semințe din țarina mântuirii. Cum a răspuns părintele Cleopa la chemarea ce i-a fost adresată, se știe – prin ascultare desăvârșită, prin smerenie și slujire totală.
Format într-o „universitate” rară și înaltă, cu mari profesori pe care i-a găsit în paginile Evangheliei și în cărțile părinților, novicele și apoi monahul Cleopa a devenit un slujitor dăruit în totalitate Mântuitorului Hristos, un om al lui Dumnezeu și credincioasă slugă, după cum auzim în cântările Bisericii dreptmăritoare.
Monahul „disident”
De ce părintele Cleopa a devenit o icoană smerită a Ortodoxiei? Pentru că iubirea lui față de Dumnezeu a fost fără margini. Era apostolul cu zel neîmpuținat, gata să-și pună viața la picioarele Crucii. Avea curajul mărturisirii martirilor din alte vremuri și puterea de a-i înfrunta pe mai marii zilei. Urmărit de serviciile secrete ale noii puteri instalate la București, arhimandritul Cleopa s-a ascuns în munți și a petrecut mulți ani precum sihaștrii de demult, hrănindu-se cu fructe culese din pădure sau cu puțini cartofi pe care-i aducea un pădurar evlavios din Negrileasa Sucevei. Curajul și devotametul lui rămân paradigmatice. Anii petrecuți în munți, atât cei de noviciat, cât și cei de dizidență au însemnat răstimpuri în care părintele Cleopa a gustat profund din taina rugăciunilor și din tezaurul învățăturilor Bisericii. Memoria bună l-a ajutat mai târziu să reproducă „ad literam” pagini întregi din Sfânta Scriptură ori din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii a căror operă le-a continuat-o, devenind el însuși un Părinte iscusit, un scriitor și mai ales un trăitor autentic.
Arhimandritul Cleopa Ilie a coborât într-o zi din munți și a revenit în mănăstirea inimii sale. Vreo 30 de ani s-a numărat printre călugării de rând, smerindu-se înaintea ucenicilor săi, sporind în toți acești ani renumele mănăstirii până departe, în lumea cea mare.
S-a legat sufletește de marele părinte Paisie Olaru, de alți monahi minunați care au lucrat doar pentru mântuirea sufletelor lor și a credincioșilor care au venit spre Sihăstria cu dorul dobândirii vieții veșnice.
Arhimandritul Cleopa Ilie a dus mai departe duhul asprului călugăr și egumen Ioanichie Moroi, al Sfântului Ioan Iacob, de care l-a legat o sfântă prietenie, și al altor călugări mari dintr-un veac zbuciumat.
Cuvintele lui schimbau mersul lucrurilor
Arhimandritul Cleopa a primit în chilia sa mari ierarhi din țară și din toate colțurile lumii, călugări și oameni de rând, oameni celebri și obișnuiți, vorbindu-le despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu și dorindu-le bucuria raiului. Aceasta era, de fapt, urarea și rugăciunea bunului părinte Paisie pe care a învățat-o ca un ucenic ascultător.
Mi-aduc mereu aminte de cuvintele și de viețuirea sa nepământească. Când ieșea pe cerdac, la ceas de vecernie, omiliile lui aveau ceva din profunzimea cuvintelor profeților întâlnite de noi în paginile Scripturilor. Rămâneai întotdeauna fără replică. Arta vorbirii frumoase, fără să aibă numaidecât parfumul academic, fascina pe toți ascultătorii. Valea Sihăstriei răsuna de glasul propovăduitorului pocăinței. În sufletul fiecărui pelerin se producea o transformare. Nu aveai cum să rămâi indiferent. Cuvintele lui schimbau mersul lucrurilor. Te urmăreau și se poate spune că trezeau conștiințe.
Arhimandritul Cleopa Ilie a fost unul dintre oamenii mari ai acestui pământ; atât de mare încât, după trecerea lui din lumea aceasta, s-a simțit nevoia să fie reeditată întreaga sa operă, până la ultimile cuvântări și convorbiri înregistrate (din întâmplare) pe o bandă de magnetofon.
Cărțile părintelui Cleopa s-au vândut mai mult decât orice altă literatură de același gen. Citat mereu de cei care l-au cunoscut ori i-au parcurs paginile, părintele Cleopa este ca o candelă cu lumină lină, tainică, binefăcătoare. Lumina învățăturilor sale, primită din lumina lui Hristos-Domnul, a luminat și va mai lumina multe suflete aflate în întuneric și-n umbra morții.
Am urcat de multe ori cărarea care duce la chilia marelui avvă. Era drumul pe care doreai să-l faci cât mai des. La întoarcere, erai un alt om. Cuvintele părintelui și atmosfera specială din simpla chilie lucrau de fapt în interiorul nostru, unde se pătrunde atât de greu.
Arhimandritul Cleopa Ilie încă predică
Mărturisesc acum, ca și-n urmă cu zece ani: monahi de talia părintelui Paisie Olaru și a părintelui Cleopa Ilie se întâlnesc o dată la o sută de ani sau chiar mai rar.
De aceea, când vorbim despre ei, putem spune că ne e dor și lăcrimăm adeseori. La cimitir, printre candele nestinse, cei doi părinți predică într-un alt mod, vorbindu-ne că moartea este doar o trecere, ca o zi de Paști, o călătorie din vremelnicie în veșnicie. Se vorbește și despre fapte minunate săvârșite la cele două morminte. Cred cu tărie în astfel de minuni. De fapt, nici nu se putea altfel. Viața lor înaltă se cunoaște și din smerenia cu care și-au ales locurile de veșnică odihnă, în mijlocul obștii, printre călugări cuvioși și nu într-un spațiu grandios, pentru a fi ei în centrul atenției.
Peste mormintele lor nu s-au așezat straturi de frunze ruginii, ci, dimpotrivă, flori ale recunoștinței și neuitării.
Arhimandritul Cleopa Ilie predică încă în felul său inconfundabil, cu voce de tunet, străină lumii acesteia, cum străină i-a fost și viețuirea. Se bucură acum în împărăția luminii, unde a găsit lumina ce a răspândit-o din belșug în timpul vieții sale.
La început de decembrie, gândurile noastre se duc către Sihăstria, unde duhul părinților Paisie și Cleopa, împreună cu alții, proteguiesc ținutul vechilor sihaștri care și-au închinat viața Domnului. În rugăciuni și multe aduceri-aminte regăsesc chipul transfigurat al misionarului și al rugătorului pios, al starețului și duhovnicului vestit, cu numele scris în slove nepieritoare: Cleopa Ilie, o flacără a Rugului nestins.
