Pomenire: Trei ierarhi s-au rugat pentru autorul primului manual de Religie destinat copiilor români din Ungaria

Pr. Ioan Octavian Rudeanu, Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad și autorul primului manual de Religie destinat copiilor români din Ungaria, a fost pomenit duminică, la 40 de zile de la mutarea la cele veșnice, la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.

Trei ierarhi s-au rugat pentru sufletul său: Arhiepiscopul Timotei al Aradului, Episcopul Sofronie al Oradiei și Episcopul Siluan al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Preasfințitul Părinte Sofronie, care a vorbit despre iubirea de vrăjmași, tema Evangheliei din Duminica Predicii de Munte și despre sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată Pomenirea de 40 de zile pentru Părintele Profesor Ioan Octavian Rudeanu.

Preasfințitul Părinte Siluan, în calitate de gazdă, le-a mulțumit Ierarhilor co-liturghisitori, pentru frumoasa sărbătoare a sufletului românesc la care au participat și a adresat un cuvânt de mângâiere familiei defunctului.

Alături de ierarhi au slujit Arhim. Calinic Covaci, Consilier Administrativ-Bisericesc al Episcopiei din Ungaria, Părintele Teodor Marc, Consilier Economic și Parohul Catedralei din Giula, Părintele Aurel Becan, Protopop de Seghedin și Paroh la Cenadul Unguresc, Părintele Vasile Sabău, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea, Părintele Alexandru Șereș, Paroh la Aletea (Elek) și Crâstor (Sarkadkeresztúr), arhidiaconi de la catedralele din Giula, Arad și Oradea.

Răspunsurile la strană au fost date de Alin Ciotea, cântărețul Catedralei din Giula și Doctorand la Facultatea de Teologie din Arad.

Pe lângă credincioșii români din Giula, la slujbe au mai participat membri ai familiei Părintelui Profesor Ioan Octavian Rudeanu, Gheorghe Cozma, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Vasile Sucigan, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Giula, Maria Gurzău Czegledi, Directoarea Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, jurnaliști de limbă română din Ungaria.

Manifestarea liturgică și comemorativă s-a încheiat cu o agapă oferită de Parohia din Giula Mare.

Preasfințitul Părinte Sofronie i-a fost student Părintelui Profesor Ioan Octavian Rudeanu.

Părintele Profesor Ioan Octavian Rudeanu avea un doctorat de la Academia Teologică Reformată din Debrețin și a călătorit mult prin lume, făcând misiune ortodoxă și în China, la Beijing, unde, în Parcul Lumii, a ridicat o troiță de lemn, de 3 metri. Este autorul primului manual de religie pentru elevii școlilor de limba română din Ungaria, intitulat „Istorioare biblice”.

Românii din Ungaria i-au purtat recunoștință pentru contribuția adusă la redescoperirea și afirmarea identității naționale, culturale și spirituale românești.

Sursa foto: Arhiepiscopia Aradului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente