Pod de speranță peste necazuri și suferințe

Având în vedere situația deosebit de gravă creată în urma inundațiilor din județul Galați, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a transmis tuturor preoților și credincioșilor îndemnul de a fi solidari cu persoanele sinistrate și să participe, pe cât cu putință, la colecta ce a demarat în eparhie începând cu data de 14 septembrie.

Totodată, la nivelul Centrului eparhial s-a instituit o comisie de coordonare a activităților umanitare organizate pe linie bisericească, menită să coordoneze, cu sprijinul protoieriei din zonele afectate, acțiunile ce se desfășoară în teritoriu.

La ajutorul substanțial în valoare 97.000 lei oferit de către Patriarhia Română, Arhiepiscopia Dunării de Jos a alocat din contul special pentru situații de urgență al Centrului eparhial suma de 100.000 lei, bani care se vor oferi sinistraților sub formă de ajutoare, în funcție de gravitatea situației în care se află familiile/casele afectate.

Continuând activitățile filantropice de la sfârșitul săptămânii trecute, când mai multe transporturi de alimente de primă necesitate și articole de îmbrăcăminte, în valoare de 54.000 lei, au fost trimise către parohiile afectate din protopopiatele Covurlui și Târgu Bujor, în zilele de 16-17 septembrie a fost organizată o a doua etapă din programul filantropic inițiat de Centrul eparhial pentru familiile sinistrate. Astfel, în ziua de 16 septembrie, parohiile Hanu Conachi, Piscu, Matca II și Cudalbi III (din fonduri proprii) au oferit ajutoare materiale parohiilor Costache Negri, Pechea III, Cuca, Slobozia Ventura, valoarea produselor fiind de 8.260 lei. În ziua de 17 septembrie, parohiile Matca IV și V din Protoieria Tecuci au organizat un transport cu ajutoare (pături, plăpumi, alimente de primă necesitate, apă, pâine) în localitatea Cudalbi, valoarea produselor fiind de 6.500 lei, iar Parohia Șerbănești II din Protoieria Nicorești, în aceeași localitate a oferit ajutoare (120 sticle cu apă, 250 de pâini, alimente de primă necesitate, o tonă de haine), valoarea produselor fiind de 3.500 lei. Valoarea totală a ajutoarelor materiale oferite în zilele de 16 și 17 septembrie a.c. este de 18.260 lei.

Menționăm totodată mobilizarea unui grup de 20 de voluntari din Parohia Gohor, care, împreună cu alte 30 de persoane convocate de către primăria din localitate, ajută familiile din Cudalbi să decolmateze locuințele afectate.

În perioada 17-18 septembrie au ajuns ajutoare în localitățile afectate de inundații de la următoarele parohii. Astfel, Parohia Cotoreni, Protoieria Focșani II, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, a organizat un transport cu ajutoare ce a constat în: 20 pături, 360 l apă, 12 saci cu haine, 300 kg orez, 40 kg zahăr, 50 kg ulei, 88 kg făină, 100 conserve, 40 kg ceapă, 100 kg fasole, în localitatea Cudalbi, valoarea produselor fiind de 2.900 lei; Parohia Negrilești din Galați a oferit hrană caldă pentru 100 de persoane din Parohia Cudalbi IV, valoarea produselor fiind de 1.000 lei; Parohia gălățeană „Sfântul Atanasie Patelarie” a organizat un transport cu ajutoare (53 l ulei, 26 pachete biscuiți, 80 l apă, 17 buc. paste, 24 kg orez, 36 kg zahăr, 41 kg făină, 21 kg mălai, 13 kg fasole, 45 conserve, 60 pachete rechizite, 210 pături) în localitatea Costache Negri, valoarea produselor fiind de 2.900 lei; Parohia „Sfânta Treime” Filești, Galați, a organizat un transport cu ajutoare (200 pâini, 30 l ulei, 25 kg zahăr, 12 pături, lenjerii, 100 conserve, 10 kg biscuiți, 15 saci cu haine, 2 perechi cizme) în localitatea Costache Negri, valoarea produselor fiind de 1.800 lei; Parohia Nărtești din Galați a venit cu 50 de voluntari, însoțiți de pr. paroh Ciprian Arghire, pentru a ajuta sinistrații la curățenie. Totalul ajutoarelor acordate în ziua de 17-18.09.2013: 24.562 lei.

În ziua de 18 septembrie, fiecare familie cu persoane decedate din cauza inundațiilor a primit suma de 6.000 lei (3.000 lei de la Patriarhia Română și 3.000 lei de la Arhiepiscopia Dunării de Jos).

Ajutoare financiare pentru sinistrați au în contul special de la eparhii, parohii și mănăstiri din țară: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, 100.000 lei; Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, 20.000 lei; Mănăstirea Polovragi, 1.000 lei; Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea, 4.000 lei; alți donatori, persoane fizice, 1.701 lei.

Arhiepiscopia Dunării de Jos adresează și pe această cale mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și se vor implica în acțiuni de solidaritate cu persoanele sinistrate din județul Galați. În acest sens, cei interesați pot depune sume de bani în contul RO33RNCB0141032864090007, special deschis la BCR Galați.

Comentarii Facebook


Știri recente