Poarta Mara și o presă pentru struguri au fost restaurate la Muzeul Satului din Baia Mare

Poarta Mara, construită în anul 1936, și o presă pentru struguri au fost restaurate în cadrul Muzeului Satului din Baia Mare, printr-un proiect dedicat conservării patrimoniului vernacular.

Cele două obiective fac parte din proiectul „S.O.S. Muzeul Satului Baia Mare – Măsuri de conservare și restaurare a patrimoniului de arhitectură vernaculară”.

Poarta Mara este realizată din lemn de stejar și este cunoscută și sub denumirea de „Poarta Dăncuș”. Aceasta a fost construită de Traian Bilțiu-Dăncuș, ajutat de Gavril Utan din Călinești, și este considerată prima poartă maramureșeană pe cinci stâlpi.

„Poarta este prevăzută cu loc pentru odihnă. Păstrarea acestor valori arhitecturale în bună stare este vitală pentru transmiterea bogatei moșteniri culturale către generațiile tinere”, a declarat Monica Mare, directorul instituției, pentru Agerpres.

Bunuri de patrimoniu restaurate

Poarta are o inscripție pe frontispiciu, „Spre muncă și reculegere”, iar pe cununița de la portiță se află încrustate numele meșterului și anul construcției.

Structura porții include o poartă mare și o portiță, sprijinite pe cinci stâlpi, iar acoperișul este realizat din draniță de brad montată manual.

În cadrul proiectului a fost restaurată și o presă pentru struguri cu grindă de presare și vană, achiziționată în anul 2010 dintr-o gospodărie din Tăuții Măgherăuș, din județul Maramureș. Presa este realizată din elemente masive din lemn de stejar și face parte din ansamblul instalațiilor de tescuit păstrate în muzeu.

Restaurarea este finanțată de Institutul Național al Patrimoniului, prin Subprogramul Muzee în aer liber și cofinanțată de Consiliul Județean Maramureș.

Foto credit: Facebook / Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș


Știri recente