Piesa de teatru „Mironosițele” la Caransebeș

Joi, 1 mai, Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a găzduit piesa de teatru, cu tematică religioasă ,”Mironosițele”, după un text cules de D. St. Petruțiu și reîntocmit de marele dramaturg Victor Ioan Popa. Protagoniștii acestei piese au fost elevi ai Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș și un grup de tinere de la Liceul Teoretic „Traian Doda” din localitate, coordonați de părintele profesor Pătruț Bănăduc.

Momentul cultural este înscris în programul manifestărilor „Zilele credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului”, ediția a VIII-a, bucurându-se de prezența Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, potrivit episcopiacaransebesului.ro.

Arătând că prin această piesă se aduce o „ofrandă” culturală marelui praznic al Învierii Domnului, părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, ne-a declarat: „Perioada post-pascală în care ne aflăm a fost cinstită de elevii Seminarului Teologic din Caransebeș cu un moment de dramaturgie religioasă, prin punerea în scenă a unei piese de teatru cu tematică biblică, referitoare la adeverirea Învierii Domnului prin femeile mironosițe. Considerăm osteneala seminariștilor o frumoasă ofrandă culturală adusă Praznicului praznicelor, dar și o jertfă închinată Sărbătorii Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului”. La eveniment au participat membrii Permanenței Consiliului Eparhial, preoți din localitate și din parohii cu elevi la Seminar, precum și un numeros auditoriu.

Comentarii Facebook


Știri recente