Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, își aniversează luni ziua de naștere.
Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav (Ondrej) Gont, s-a născut în 25 ianuarie 1978 în Snina, Slovacia. După absolvirea școlii primare (1992) și a liceului (1996), a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Prešov (2002). Tema lucrării de diplomă a fost Taina morții.
A efectuat un stagiu de cercetare pe o durată de patru luni la Universitatea Aristotel din Salonic. De asemenea, a locuit o vreme la Mănăstirea Sfânta Teodoradin Salonic.
În 7 septembrie 2003 a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae al Cehiei și Slovaciei. Câteva zile mai târziu, în 21 septembrie 2003, a fost hirotonit preot în Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Prešov, de IPS Miron, Arhiepiscop de Hajnov, și în prezența PF Mitropolit Nicolae și a IPS Arhiepiscop Ján.
Din decembrie 2003 a activat, ca administrator spiritual, în cadrul Orfelinatului Sfântul Nicolae din Medzilaborce. Centrul se ocupa cu educarea copiilor și a mamelor cu probleme sociale și psihice, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcții de educator, dar fiind și duhovnic al acestuia.
El a cooperat cu tutori și pedagogi în punerea în aplicare a principiilor creștine de bază în viața copiilor care au suferit de boli sociale sau mintale şi a îndrumat tineri să se înscrie la cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Prešov. În 2008 a înființat Corul Sf. Apostol Andrei format din tinerii găzduiţi de Orfelinat. Un amănunt semnificativ ce ţine de latura filantropică a actualului Mitropolit Rastislav este acela că din 2010 a luat în grijă trei copii orfani.
În 6 octombrie 2012, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Komárno a fost tuns călugăr de PS Tihon, Episcop de Komárno şi stareţul Mănăstirii, primind numele de Rastislav.
În 7 octombrie 2012 a fost ridicat la rangul de egumen. În 20 octombrie 2012 a fost ales Arhiepiscop de Prešov și al Slovaciei, iar în 18 noiembrie a fost hirotonit Arhiepiscop de Prešov în Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Prešov.
În 11 ianuarie 2014 a fost ales în calitatea de conducător al Bisericii Ortodoxe din Cehia și Slovacia de Adunarea Generală a Bisericii Cehiei şi Slovaciei, iar în 9 februarie 2014 a fost întronizat.
PF Rastislav a participat, alături de alţi Primaţi de Biserici Ortodoxe, la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod ce a avut loc în Creta în luna iunie 2016.
Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia s-a aflat anul acesta în prima sa vizită în România în calitate de conducător al Bisericii Cehiei și Slovaciei și a avut loc în contextul manifestărilor dedicate hramului Sfântului Cuvios Dimitrie 2017.
În misiunea sa de lider al Bisericii Ortodoxe a Cehiei şi Slovaciei face eforturi consistente în intensificarea activităţilor pastorale şi a vieţii liturgice a Bisericii.
Este membru al Consiliului Științific al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Prešov, asupra căruia are o supraveghere canonică conform Constituției.
Datorită contribuțiilor sale active la diverse evenimente publice și bisericești, el a câștigat un statut bun în societate și este membru în diferite grupuri.
Vorbește fluent limbile rusă și greacă și are cunoștințe de germană, engleză, poloneză și sârbă.
Foto Credit: Basilica.ro