Peste 7.400 de elevi au revenit din străinătate

În anul 2014, potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, peste 7.400 de elevi reveniţi din străinătate au solicitat echivalarea studiilor în şcoala românească, cei mai mulţi în Capitală şi judeţele Bacău, Iaşi şi Suceava. Specialiştii arată că elevii remigranţi se adaptează cu greu la sistemul de învăţământ românesc. Cei mai mulţi elevi remigranţi au revenit din Italia, Spania, SUA, Franţa şi Germania.

Peste 7.400 de elevi care au revenit din străinătate în anul 2014 au cerut echivalarea studiilor pentru înscrierea într-o şcoală din România. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), din cei 7.470 de elevi remigranţi, cei mai mulţi care s-au înscris în sistemul de învăţământ românesc sunt din Capitală – 476, Bacău – 456 şi Iaşi – 365. Alţi 325 de copii s-au înscris la şcoli din judeţul Suceava, Neamţ şi Cluj – 316. În opt judeţe, respectiv Galaţi, Maramureş, Vrancea, Constanţa, Dolj, Braşov, Satu Mare şi Prahova, au revenit între 201 şi 298 de elevi, iar în 18 judeţe au revenit între 100 şi 199 de elevi. Statistica MECS arată că cei mai puţini elevi au solicitat înscrierea în şcoli din judeţul Golj, unde a fost o singură cerere, Covasna – 37 de cereri, Harghita – 41, Ilfov – 52, Giurgiu – 53, Călăraşi – 58, Sălaj – 60, Ialomiţa – 62, Mehedinţi – 77 şi Tulcea – 93.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente

PS Ignatie: De ce trăim stări de anxietate?

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. La predică, ierarhul explicat pasajul evanghelic Despre grijile vieții, accentuând modul simplu în care omul ar trebui se raporteze la…