Peste 350 de participanți sunt așteptați la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului

Peste 350 de participanți sunt așteptați sâmbătă la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului, găzduită anul acesta de Parohia Cristian 3, din Protopopiatul Bran-Zărnești.

Reprezentanții Protopopiatului Bran-Zărnești au transmis faptul că locația a fost aleasă „având în vedere marea deschidere pe care comunitatea de aici, în frunte cu reprezentanții săi, a arătat-o față de tot ceea ce înseamnă evenimente culturale și activitatea Bisericii, fiind un pol de atracție pentru întreaga zonă”.

La activități vor participa tineri din toate cele 10 protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului. În organizarea evenimentului sunt implicați peste 50 de voluntari.

Întâlnirea va debuta cu participarea la Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica„Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Cristian, începând cu ora 9:00, de către Mitropolitul Laurențiu al Ardealului.

Programul va continua cu o festivitate de deschidere, începând cu ora 10:30.

Printre celelalte activități incluse în program se numără vizitarea Cetății Râșnov, a Parcului Dino Park, precum și diferite activități de teambuilding și workshop-uri cu tema „Tânăr creștin și tânăr român astăzi”.

Întâlnirea tinerilor ortodocși români din Arhiepiscopia Sibiului se va încheia cu un concert tematic susținut de Grupul Anatoly.

Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente

Congresul Național „Hristos Împărtăşit Copiilor” are ca temă tradiția și noutatea în activitatea catehetică parohială

Activităţile catehetice desfășurate de Biserică prin intermediul parohiilor vor fi abordate la Congresul Naţional „Hristos Împărtăşit Copiilor”, organizat de Sectorul teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale la Centrul Social-Pastoral „Sfânta Cruce” – Mănăstirea Caraiman în perioada 23-25…