Pelerinaj la Târgovişte. Peste 3.000 de tineri au participat la procesiune

Peste 3.000 de tineri au participat miercuri, 10 august  2016, la festivităţile de deschidere a sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Slujba prilejuită de sărbătoarea sfântului ierarh a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, notează site-ul oficial  al Arhiepiscopiei Târgovişte.

Sărbătoarea Sfântului ierarh a debutat cu slujba Vecerniei, pe un podium special amenajat în apropierea Catedralei Arhiepiscopale.

După Vecernie a avut loc Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei. Racla cu moaştele Sfântului a fost purtată prin centrul istoric al oraşului. Pelerinajul a fost condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon.

Pe parcursul procesiunii au existat două popasuri: primul a fost la Mănăstirea Stelea, ctitorie a voievodului Vasile Lupu şi al doilea a fost la statuia dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Procesiunea a fost precedată de slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nifon.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că prezenţă luminoasă şi ocrotitoare a blândului Ierarh Nifon, primul sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre, este puternică, vie şi iubită pe meleagurile noastre, fapt dovedit de participarea în număr aşa de mare a tinerilor, la ceremoniile inaugurale ale sărbătorii de la Târgovişte, în acest an, dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre strămoşeşti omagierii educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi comemorării Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul şi a tipografilor bisericeşti. Pildă de sfinţenie, moralitate şi ataşament faţă de valorile Ortodoxiei universale a Sfântului Ierarh Nifon ne îndeamnă pe noi toţi, la aprofundarea valorilor creştine în vieţile noastre, la solidaritate şi într-ajutorare, la promovarea principiilor evanghelice în familiile noastre, în locurile în care trăim şi muncim, aşa cum ne învaţă Sfânta noastră Biserică strămoşească.

Festivităţile legate de sărbătoarea Sfântului Ierah Nifon vor continua şi pe parcursul zilei de astăzi cu oficierea Sfintei Liturghii.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Romfilatelia a lansat emisiunea poştală Crăciun 2019

Romfilatelia a introdus în circulaţie săptămâna trecută emisiunea de mărci poştale Crăciun 2019. Pe cele două timbre ale emisiunii sunt ilustrate imagini din manuscrisul Imnul Acatist al Maicii Domnului din colecția Bibliotecii Academiei Române, reprezentând miniaturile „Nașterea Domnului” și „Steaua Magilor”.…