Peste 18.000 de documente din arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice sunt disponibile online

Peste 18.000 de documente, din 704 dosare ale arhivei Comisiunii Monumentelor Istorice, sunt disponibile online, a anunţat Institutul Naţional de Patrimoniu printr-un comunicat de presă.

Documentele pot fi descărcate sub forma unui fişier PDF, compus din conţinutul integral al unui dosar, dar pot fi vizualizate şi sub forma unor albume uşor de răsfoit, cu posibilitatea deschiderii fiecărei pagini din dosar.

A doua parte din arhiva deja scanată, peste 23.000 de documente, urmează să fie accesibilă din luna ianuarie a anului 2021.

Proiectul de scanare şi digitizare, derulat în perioada 2019-2020, a avut ca obiectiv conservarea, protejarea, valorificarea uneia dintre cele mai importante arhive istorice din România şi, în acelaşi timp, accesibilizarea informaţiilor pentru categoriile de public interesate în mod special de informaţia istorică despre patrimoniul imobil – specialişti, studenţi, cercetători ai unor domenii conexe, publicul larg pasionat, se menţionează în comunicatul de presă.

Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice conţine peste 120.000 de documente strânse de-a lungul celor 55 de ani de activitate (1892-1948).

În ultimii 30 de ani, marcaţi de numeroase reorganizări şi de subfinanţarea domeniului, a devenit evidentă stringenţa accesibilizării şi salvgardării, prin digitizare, a acestui depozit de informaţii istorice, constând din studii istorice, devize, relevee, planuri, corespondenţă administrativă şi tehnică, decizii, ce acoperă problemele de restaurare, conservare şi valorificare a monumentelor istorice.

Cele mai vechi materialele documentare din arhiva Comisiunii, existente astăzi la Institutul Naţional al Patrimoniului, datează din 1921.

Arhiva digitală se află la dispoziţia tuturor cercetătorilor şi persoanelor interesate de istoria protecţiei patrimoniului construit, în baza unui proiect demarat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Comisiunea Monumentelor Istorice a fost înfiinţată prin decretul regal nr. 3658, în noiembrie 1892. A fost desfiinţată după cutremurul din 1977 şi reînfiinţată în anul 1990.

Sursă foto: arhivacomisiuniimonumentelor.ro

Comentarii Facebook


Știri recente