La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din judeţul Cluj a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, a V-a ediţie a „Colocviilor de la Nicula“. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat o slujbă de Parastas pentru monahii şi personalităţile culturale care îşi dorm somnul de veci în cimitirul din aşezământul monahal. La manifestare au participat numeroşi oameni de cultură din ţară.
Programul celei de-a V-a ediţii a „Colocviilor de la Nicula“ a început cu Sfânta Liturghie, oficiată de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“.
Apoi, în cimitirul din apropierea aşezământului monahal a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru monahii şi personalităţile culturale care îşi dorm somnul de veci în acest loc. De asemenea, a fost evocată şi personalitatea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, care obişnuia să vină la Mănăstirea Nicula, un loc prielnic pentru rugăciune şi pentru creaţie.
Slujba de Parastas a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, IPS Părinte Mitropolit Andrei a făcut o scurtă evocare a scriitorilor Ioan Alexandru şi Vasile Avram, subliniind faptul că aceştia au reuşit să surprindă, în scrierile lor, frumuseţea şi profunzimea spiritualităţii româneşti.
Comunicări, dezbateri, lecturi
Sesiunea de comunicări s-a desfăşurat la Centrul de studii patristice „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din cadrul mănăstirii şi a fost deschisă de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Ierarhul a amintit faptul este o datorie cinstirea înaintaşilor, făcând, astfel, referire la mai multe personalităţi literare, la Mitropolitul Bartolomeu Anania, precum şi la Sfinţii Martiri Brâncoveni, comemoraţi în mod deosebit în acest an.
Astfel, pe lângă faptul că este o datorie de conştiinţă, în acelaşi timp, luând ca exemplu viaţa celor comemoraţi, cei din prezent îşi pot îmbunătăţi viaţa proprie.
La manifestare au participat numeroşi oameni de cultură din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, precum şi din alte zone ale ţării, care au susţinut comunicări, dezbateri şi lecturi din operele unor personalităţi culturale, între care Ioan Apostol Popescu, Vasile Avram, Ioan Alexandru, Mitropolitul Bartolomeu şi părintele Vasile Vasilachi.
Pr. Ioan Morar, preşedintele Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA – Despărţământul „Ioan Alexandru“ din Gherla, a subliniat importanţa comuniunii între cei din prezent cu personalităţile care au lăsat opere importante, repere pentru lumea actuală.
În cadrul manifestării, Grupul vocal „Duhul Transilvaniei“ al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Gherla a susţinut un scurt moment muzical.
Colocviile de la Nicula au fost organizate de Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ Nicula, în colaborare cu Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA – Despărţământul „Ioan Alexandru“ din Gherla.