Personalitatea Preotului profesor Dumitru Fecioru evocată la Biserica ”Sf. Gheorghe” din Bacău

Preoții din cadrul Cercului PastoralPreot Profesor Dumitru Fecioruși credincioșii băcăuani s-au reîntâlnit în comuniunea de rugăciune, vineri, 18 septembrie 2015, ora 16.00, la biserica Sf. Gheorghe din municipiul Bacău, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, după ce a fost oficiată slujba Vecerniei de către soborul de preoți, sub protia Părinteluiprotopop Costică Busuioc, celor prezenți le-a fost evocată personalitatea preotului profesor Dumitru Fecioru, erudit teolog al veacului al XX – lea, personalitate de prim rang a învățământului universitar, cunoscut pentru numeroasele sale traduceri din scrierile sfinților părinți, mai puțin cunoscut ca fiu al acestor meleaguri.

Detaliile despre anii de studiu, formarea intelectuală și duhovnicească, rolul său în viața universitară bucureșteană și lucrările lăsate posterității au fost prezentate de Preot profesor Constantin Leonte în referatul intitulatUn băcăuan în elita teologiei ortodoxe românești – preotul profesor doctor Dumitru Fecioru (1905- 1988).

FiindAnul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și a marilor păstori de suflete din eparhii, în cadrul cercului pastoral au fost nuanțate și aspecte privind slujirea preoțească, așa cum a văzut-o marele teolog băcăuan, prin prisma experienței și a studiilor sale, dat fiind faptul că părintele Fecioru a tradus în limba română inclusiv tratatul Despre preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur.

Întâlnirea de suflet de la biserica Sf. Gheorghe a fost apreciată de Preotul protopop Costică Busuioc, cel care a transmis mesajul de binecuvântare al ierarhului pentru cler și credincioşi, ca fiind unade suflet […]și care, sub înalta binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim,reafirmă frumusețea și importanța comuniunii de slujire a preoților din cadrul acestei protoierii.

Comentarii Facebook


Știri recente