Persoane private de libertate de la Penitenciarul Rahova, în vizită pe Dealul Patriarhiei

Unsprezece persoane private de libertate de la Penitenciarul Rahova au vizitat joi Catedrala Patriarhală și le-a fost prezentat Palatul Patriarhiei. 

Împreună cu preotul slujitor de la penitenciar, Părintele Cătălin-Constantin Caucă, grupul a participat la Sfânta Liturghie și la slujba acatistului de la catedrală, apoi s-au închinat la cinstitele moaște.

Vizitatorilor le-a fost prezentat Palatul Patriarhiei și aspecte istorice din trecutul acestuia și al catedralei.

„Astăzi suntem cu un grup de 11 persoane private de libertate care își ispășesc această pedeapsă privativă de libertate în regim deschis. Am căutat ca în decursul timpului să facem aceste activități cu persoane din toate regimurile de detenție. Toate aceste demersuri vin să sprijine eforturile întregului colectiv al ofițerilor educatori și al ofițerilor psihologi și asistenți sociali care să redea societății persoane reabilitate”, a declarat Preotul Cătălin Constantin Caucă.

„Pentru persoanele private de libertate, pelerinajul, în general, este un prilej de apropiere de Dumnezeu, iar aceasta pleacă în primul rând din dragoste pentru El, pentru că mulți L-au găsit pe Dumnezeu după ce au ajuns într-o unitate de detenție. Mai mult decât atât, pelerinajul este și o ocazie de reintegrare socială, de a schimba mediul și, bineînțeles, prilej de bucurie, în primul rând duhovnicească”.

Palatul Patriarhiei, Mănăstirile din București și alte obiective culturale sunt frecvent vizitate de persoanele private de libertate în cadrul unor activități coordonate de preoții din penitenciare.

Vezi mai multe fotografii în secțiunea Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente