Pentru noi, smerenia trebuie să fie un realism duhovnicesc: PS Teofil de Iberia

Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia vorbit miercuri, în predica de la Mănăstirea Cenicientos, despre necesitatea smereniei în viaţa noastră pentru a dobândi harul divin.

„Pentru noi, smerenia, trebuie să fie un realism duhovnicesc, în lumina lui Hristos, să ne vedem așa cum suntem, dar să nu deznădăjduim, ci să ne rugăm  Domnului să ne curețe, să ne vindece și să facă El în noi, prin noi, ceea ce El dorește. Putem percepe smerenia și ca o gingășie deosebită, atât în relația cu oamenii, cât și în relația cu întreaga natură” a spus ierarhul

El a evidenţiat că atât Sfântul Ioanichie cel Nou, ocrotitorul paraclisului aşezământului monahal, cât şi Sfântul Dimitrie cel Nou, sărbătorit în 27 octombrie, au excelat în practicarea acestei virtuţi.

„Chiar dacă nu cunoaștem multe lucruri din viața lor, dar ceea ce vedem și simțim este harul cu care ei s-au îmbogățit, cu care și-au sfințit sufletul și trupul. Acest har nu poate fi dobândit decât într-o stare de adâncă smerenie”.

Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei a subliniat că „fără smerenie este cu neputință a dobândi harul, a păstra harul, a ne sfinți viața” şi a precizat că „toată strădania noastră în direcția aceasta să fie: cum să dobândim și cum să păstrăm harul”’

Alături de ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arsenie Baltă, preot slujitor al mănăstirii, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet.

Răspunsurile liturgice au fost date de obștea de maici a aşezământului monahal.

Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Comentarii Facebook


Știri recente