Pentru activităţile filantropice coordonate, Igor Belei a fost desemnat „Campion al schimbării” în Republica Moldova

Igor Belei, directorul executiv al Misiunii Diaconia, a fost nominalizat în cadrul proiectului „Champions of Change” 2021, realizat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) în colaborare cu Friedrich Naumann Foundation for Freedom.

„În cei douăzeci de ani (de la fondarea Misiunii Diaconia – n.r.) a reușit să aducă lumină în casele și inimile a mii de oameni aflați într-o cumpănă la un anumit moment al vieții. Igor Belei, cel care a stat la temelia acestei organizații și continuă să o dezvolte, este unul dintre campionii schimbării din acest an”, au scris organizatorii proiectului despre Igor Belei.

„Champions of Change” are ca obiectiv „promovarea adevăraților lideri ai schimbării care, în ciuda tuturor obstacolelor, reușesc să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova”.

„Eu nu mi-am propus niciodată să schimb toată lumea sau toată Moldova, eu pur și simplu am crezut că pot, cu o mână de oameni, să fac ceva”, a precizat Igor Belei.

„Atunci când vrei să faci un bine, nu-ți pui întrebări filosofice, o faci din dorința de a împărtăși bucuria și de a te dărui, pentru că nu știi dacă poți avea o bucurie deplină, când vezi că cineva e într-o situație complicată. Nu cred că o faptă bună poate fi planificată, ea vine spontan, din dorința de a te dărui. Iar manifestarea de a te dărui poate fi molipsitoare. Dacă se întâmplă niște lucruri cu o anumită cadență, formal vorbind, acestea pot fi transformate în obișnuință, după care le poți interioriza”.

Misiunea Socială „Diaconia” este structură a Mitropoliei Basarabiei şi membră a Federației Filantropia care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fiind unul dintre cei mai mari prestatori de servicii sociale.

Sursă foto: lidmoldova.org

Comentarii Facebook


Știri recente