Penitenciarul Ploiești: 35 de persoane private de libertate au participat la cateheza despre Sfinții Apostoli

În capela Penitenciarului Ploiești, 35 de persoane private de libertate au participat miercuri seară la cateheza „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cinstiți pe 29 iunie sunt ocrotitorii angajaților din penitenciare. Cu această ocazie, Protosinghelul Aurel Mîzgoiu de la Mănăstirea Ceptura împreună cu preoții Laurențiu Ștefănescu, George Vlad și preotul unității, Constantin Rădulescu, au oficiat miercuri seara slujba Vecerniei în Capela Penitenciarului din Ploiești.

Părintele Aurel Mîzgoiu le-a vorbit persoanelor prezente despre misiunea și jertfa Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Acțiunea face parte din seria activităților de promovare a valorilor moral-religioase specifice credinței ortodoxe prin implicarea comunității și a reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române în reintegrarea celor care au comis  infracțiuni, se arată în comunicatul de presă transmis către Basilica.ro de Penitenciarul Ploiești.

Ziua angajaților din penitenciare scoate în evidență importanța și rolul pe care îl au aceștia în societate.

Foto credit: Penitenciarul Ploiești

Comentarii Facebook


Știri recente