„Pelerini pe cărările sfinţilor“ în municipiul Brăila

Manifestările pastoral-misionare dedicate Sfântului Ierarh Nicolae au debutat în după-amiaza Duminicii a XXVII-a după Rusalii, prin procesiunea Călători pe cărările sfinților.

Începând cu ora 16:30, Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian însoțit de peste 100 de preoţi din Galaţi şi Brăila, de copii şi tineri ai şcolilor şi liceelor brăilene, majoritatea participanţi la proiectul catehetic Hristos împărtăşit copiilor, de numeroși tineri, membri A.S.C.O.R. îmbrăcați în portul popular al zonei Dunării de Jos, precum şi de credincioşi de toate vârstele, purtând pe brațe raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sf. Apostol Andrei, au pornit în procesiune de la biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, pe Calea Călăraşilor, până la biserica ce se află sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.

Pe drum, alaiul de pelerini a fost întâmpinat de peste 100 de tineri sosiți la Brăila din inima Maramureș, Bucovina, Oltenia și alte zone ale țării, pentru a participa și ei la procesiune și la debutul colindatului strămoșesc în zona Brăilei și a Dunării de Jos, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei.

La biserica ocrotită de Sf. Ierarh Nicolae, Chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba Vecerniei şi a Litiei.

La sfârșitul slujbei, grupurile de colindători au interpretat colinde tradiționale specifice zonelor din care fac parte, introducând credincioșii prezenți în atmosfera caracteristică sărbătorilor Nașterii Domnului.

După momentul liturgic din biserică, odoarele sfinte au fost scoase spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada bisericii, unde vor rămâne până la sfârşitul manifestărilor duhovniceşti prilejuite de cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae în municipiul Brăila.

Comentarii Facebook


Știri recente