Pelerini din Basarabia și România au participat la procesiunea cu Icoana Maicii Domnului din Tinos

Pelerini de pe ambele maluri ale Prutului au participat marți, de sărbătoarea Bunei Vestiri, la tradiționalul pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului din Insula Tinos, Grecia.

Activitatea a fost realizată prin intermediul Centrului de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei.

Realizat sub coordonarea Părintelui Marin Osoianu, directorul Centrului, pelerinajul în Insula Tinos se află deja la a treia ediție consecutivă. 

„Dacă anul trecut am fost doar șapte pelerini, anul acesta Maica Domnului ne-a trimis 42”, a mărturisit părintele director.

Prezența pelerinilor români la această procesiune este un gest de evlavie și o dovadă vie a comuniunii dintre poporul român și tradițiile ortodoxe ale lumii grecești, în duh de rugăciune și recunoștință.

Cei care doresc, pot urmări online procesiunea Icoanei Maicii Domnului din Tinos:

Centrul de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei  a fost înființat în 2002 și are un scop misionar-cultural: redescoperirea mesajului creștin prin organizarea de pelerinaje la locurile sfinte, mănăstiri, schituri și alte lăcașuri de cult, precum și în locurile istorice din Basarabia și România și din alte țări.


Știri recente