Pelerinajul tinerilor din Municipiul Târgovişte

Luni, 10 august 2015, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei au început, la Targovişte, celebrările dedicate sărbătorii Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti. Acestea au început cu vecernia sărbătorii, în Parcul Mitropoliei, acolo unde se află situată Catedrala, la finalul căreia au fost acordate diplome speciale pentru şapte elevi din Eparhie care au obţinut rezultate deosebite la Olimpiada Naţională de Religie, după cum aflăm de la BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TRGOVIŞTEI.

A urmat, apoi, tradiţionalul Pelerinaj al Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, procesiunea cu racla Sf. Ierarh, la care au participat peste 2.000 de tineri, aparţinând comitetelor de tineret parohial, studenţi teologi, elevi seminarişti, membri A.S.C.O.R., elevi ai unor şcoli din municipiu, dar şi credincioşi din parohiile din oraş, pe un itinerar, care a avut în vedere vechiul centru al municipiului Târgovişte, cu două opriri simbolice, la Mânăstirea Stelea şi la statuia Sf. Martiri Brâncoveni, din faţa primăriei oraşului.

Atât în cuvântul său de la plecarea în procesiune, cât şi la cel de la întoarcere, Înaltpreasfinţia Sa a evocat personalitatea Sf. Ier. Nifon, marele reorganizator al Bisericii muntene de la începutul secolului al XVI-lea, dar, mai ales, faptul că el este o pildă de mare demnitate şi de nespusă strălucire morală, cel care a îndemnat mereu la fidelitatea faţă de credinţa strămoşească şi la ataşamentul faţă de cultură, susţinând, întotdeauna, buna şi necesara colaborare dintre spiritualitate şi cultură. El ne-a oferit o pildă de curaj şi de smerenie, de înţelepciune şi de putere, mărturisind, prin faptele sale, că, prin credinţa în Iisus Hristos, fiecare dintre noi putem fi buni creştini şi rodnici creatori de istorie.

Comentarii Facebook


Știri recente