Pelerinajul de Florii în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Sâmbătă, 4 aprilie 2015, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului, după cum informează Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În municipiul Galaţi, începând cu ora 15.30, preoţi şi credincioşi din municipiu, purtând stâlpări de finic, icoane, prapori şi făclii, se vor îndrepta spre Catedrala Arhiepiscopală, din cele trei direcţii devenite tradiţionale: dinspre biserica „Vovidenia“, pe Calea Domnească, dinspre capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ şi dinspre Aşezământul social-filantropic eparhial “Sf. Vasile cel Mare”, pe str. Basarabiei.

Pelerinii vor fi întâmpinaţi la Catedrala Arhiepiscopală de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos unde va avea loc slujba Vecerniei cu Litie şi binecuvântarea ramurilor de salcie.

În municipiul Brăila, începând ora 15.30, preoţii şi credincioşii de la bisericile din municipiu se vor întâlni pe platoul din faţa Primăriei de unde alaiul va porni pe “Calea Călăraşilor” spre Catedrala „Naşterea Domnului”.

În municipiul Tecuci, începând cu ora 17.30, pelerinii se vor îndrepta spre Catedrala „Sfântul Mucenic Gheorghe şi Sfântul Iachint de Vicina” pe bulevardul Ghe Petraşcu – dinspre bisericile “Sf. Ioan Botezătorul” şi “Înălţarea Domnului”, pe bulevardul 1 Decembrie – dinspre bisericile “Adormirea Maicii Domnului” şi “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” şi pe str. Ştefan cel Mare – dinspre bisericile “Sf. Voievozi – Vechi” şi “Sf. Ierarh Nicolae”.

La procesiuni vor participa şi elevi însoţiţi de profesorii de Religie, precum şi copiii şi tinerii din parohii înscrişi la proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…