Pelerinaj organizat de biserica Sfântul Gheorghe Vechi din Craiova

Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova organizează în perioada 11-13 ianuarie un pelerinaj la Mănăstirea Lainici din județul Gorj. Cu acest prilej, Grupul parohial „Tinerii Maicii Domnului”, însoțiți de părintele Mihai Scorbură, au vizitat astăzi Mănăstirea Lainici, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să meargă la schitul de pe munte al sfântului locaș monahal. Duminică, după ce tinerii vor participa la Sfânta Liturghie, vor vizita centrul orașului Târgu Jiu, după cum ne-a mărturisit Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

„Acest pelerinaj este o răsplată pentru tinerii din cadrul grupului, pentru activitățile social – catehetice pe care le-au desfășurat în perioada sărbătorilor de iarnă. Dintre acestea, amintim ajutorul pe care l-au dat unei familii cu șase copii, din banii pe care tinerii noștri i-au primit la colindat. De asemenea, în ziua de Crăciun, tinerii au servit credincioșii din biserica noastră cu fructele și dulciurile pe care le-au primit de la colindat, iar după sărbătoarea Crăciunului au prezentat credincioșilor din biserică un filmuleț care conține toate activitățile desfășurate de aceștia anul trecut”, a precizat preotul Mihai Scorbură, coordonatorul Grupului parohial de tineri de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”.

Comentarii Facebook


Știri recente