Pelerinaj în Grecia și la Sfântul Munte Athos

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Patriarhiei Ecumenice, un grup de clerici și credincioși din Ungaria și România condus de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria efectuează un pelerinaj la Sfântul Munte Athos și în Grecia, în perioada 10-18 noiembrie 2015, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Veniți în Grecia pentru a V-a oară, grupul de pelerini a avut în componența sa un nucleu constant care s-a atașat foarte mult de Sfântul Munte Athos de-a lungul anilor, dar și persoane noi, care s-au adăugat ulterior, iar de data aceasta a fost format din 10 pelerini.

Alături de Preasfințitul Părinte Siluan au mai fost clerici din Ungaria și România (Părintele Origen Sabău, Consilier Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și Paroh la Apateu și Părintele Vasile Anca, Preot Paroh la Parohia Poarta, din Protopopiatul Reghin, Arhiepiscopia Alba-Iuliei) și mai mulți orădeni, de diferite profesiuni, ca de pildă Domnul Moș Alexandru, Director General al Firmei de transport SC TRAMOS și sufletul organizării acestor pelerinaje, Domnul Roșca Marcel, Pro-Rector pentru Management Academic în cadrul Universității de Stat din Oradea, Domnul Sabău Dacian, Medic specialist pentru chirurgie maxilo-facială și Cadru didactic universitar, Domnul Vornicu Cosmin, Inginer octo-metrist, Domnul Sav Ovidiu, Manager General al Firmei de transport marfă și persoane OVI TRANS LOGISTIC, dar și tineri studenți orădeni (Ciucur Ionuț, student în anul IV la Facultatea de Medicină și Farmacie, specialitatea medicină dentară și Curelea Laurențiu, student în anul III la Facultatea de Științe Economice).

Dacă la început a avut un rol important evlavia și dorința de cunoaștere a Muntelui Athos din partea pelerinilor, care au vizitat atât mânăstiri mari, cât și schituri și chilii românești, la scurtă vreme după inițierea acestor pelerinaje a luat naștere și dorința concretă de a veni în sprijinul monahilor români. Astfel, în anul 2012 la inițiativa orădenilor, prin donația și munca lor, a fost montat un cabinet stomatologic la Chilia Bunavestire de la Schitul Lacu, aflată sub conducerea Părintelui Ieromonah Ștefan Nuțescu, iar în anul 2014 un alt cabinet stomatologic a fost instalat și la Schitul Românesc Prodromu, condus de Părintele Stareț Atanasie Floroiu, iar în timpul pelerinajelor din anii respectivi au fost examinați monahii români și li s-a oferit asistență medicală de specialitate din partea Domnului Doctor Dacian Sabău și a altor tehnicieni dentari orădeni.

Anul acesta, grupul pelerinilor din Oradea s-au gândit la nevoile oftalmologice ale părinților monahi români, aflați în vârstă, sau care au probleme de acest gen. Astfel, dotați cu un cabinet oftalmologic și mai multe feluri de ochelari, dar și cu specialiști în domeniu, au examinat în aceste zile monahi români de la Schiturile Lacu și Prodromu, dar și de la Chilia Colciu (unde între cei examinați s-au numărat și Părintele Gherasim Scripcaru, de 91 ani, cel mai în vârstă monah român care trăiește acum la Sfântul Munte Athos, sau Părintele Ghedeon Manciu, de 90 de ani) și Chilia Sfântul Ipatie.

Tot cu prilejul acestui pelerinaj, vor mai fi vizitate și mânăstiri mari (precum Vatoped, Simonos Petra, Grigoriu, etc), grecești sau ale altor popoare ortodoxe, unde pelerinii se vor închina în biserici, la icoane făcătoare de minuni și Sfinte Moaște, sau vor sta de vorbă cu stareți și părinți din aceste mânăstiri.

Dincolo de suportul medical, sau de alte numeroase ajutoare concrete oferite monahilor români din Sfântul Munte Athos, în cadrul acestor pelerinaje a fost foarte importantă și legătura de comuniune frățească românească care s-a manifestat de foarte multe ori, precum și folosul duhovnicesc pe care l-au avut pelerinii de fiecare dată.

Astăzi, în Sfântul Munte Athos, atât la Schiturile și Chiliile românești menționate, cât și la alte Mânăstiri, trăiesc un număr de aproximativ 200 de monahi ortodocși români, care înalță neîncetat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru Neamul Românesc și mântuirea întregii lumi și fac cinste Țării și Bisericii Ortodoxe Române, din care provin.

Comentarii Facebook


Știri recente