- În ziua cinstirii Soborului Sfinților Apostoli – 13 iulie 2018, după calendarul iulian neîndreptat, Patriarhul Teofil al Ierusalimului a argumentat cinstirea deosebită care le este acordată acestora pe faptul că „trăsătura caracteristică a Bisericii lui Hristos este natura sa apostolică”.
„Sfânta noastră Biserică îi cinstește în special pe apostolii aleși de Însuși Hristos pentru că ei au devenit binefăcători ai omenirii”, a adăugat Patriarhul citând un imn bisericesc care îi numește „pajiști verzi ale credinței și binefăcători comuni ai omenirii”.
PF Teofil a slujit vineri în orașul Tiberias la Mănăstirea închinată Sfinților Apostoli de pe malul vestic al Mării Galileii.
Din soborul slujitor au făcut parte Mitropolitul Kyriakos din Nazaret, Marele Preot Arhiepiscop al Constantinei, ieromonahii hagiotafiți și preoți vorbitori de arabă din zonele învecinate ale Patriarhiei Ierusalimului.
Arhimandritul Philotheos și corul dirijat de acesta, au interpretat imnurile liturgice, notează site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului.
În predica rostită, Patriarhul a vorbit despre cinstirea Sfinților Apostoli în general, dar și de cinstea de care se bucură căpeteniile lor: Petru și Pavel.
„Aceste pietre de temelie, Apostolii, împreună cu căpeteniile Petru și Pavel, fac cinste și onoare Bisericii lui Hristos, slăvind Piatra din capul unghiului Ei, Mântuitorul Iisus Hristos, care s-a golit pe Sine pentru noi pentru a ne face părtași la plinătatea Sa”, a spus PF Teofil.
Joi, când a fost sărbătoarea Sf. Ap. Petru și Pavel după calendarul iulian neîndreptat, Patriarhul Ierusalimului a slujit în Capernaum, orașul natal al Sf. Ap. Petru, iar vineri, de Soborul Sf. Apostoli, Preafericirea sa a oficiat Sf. Liturghie în Tiberias, orașul în care Mântuitorul S-a arătat pentru a trei a oară după Înviere Sfinților Apostoli.
„Sf. Apostoli Petru și Pavel se disting printre ceilalți Apostoli pentru că au fost desemnați de Domnul nostru Iisus Hristos pentru a fi vase alese, administratori ai tainelor lui Dumnezeu și învățători ai întregii lumi”, a spus Patriarhul Teofil.
Sfânta Liturghie a fost urmată de o recepție și de un prânz în aer liber cu pește, oferit de Starețul Eirinarchos, cel care a rectitorit așezământul monahal.
Foto credit: Patriarhia Ierusalimului