Patriarhul României, recunoscător pentru ajutorul divin și colaborarea dintre cler şi mireni în lucrarea Bisericii din 2021

În şedinţa anuală a Adunării Naţionale Bisericeşti, desfăşurată miercuri la Palatul Patriarhiei, Patriarhul României şi-a exprimat recunoştinţa pentru ajutorul primit de la Dumnezeu şi colaborarea dintre cler şi mireni în buna desfăşurare a lucrărilor Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2021.

Aceste lucrări sunt în primul rând ajutorul lui Dumnezeu, dar şi buna cooperare dintre cler şi credincioşii mireni, pentru că este vorba de multă jertfelnicie la nivel de parohie şi mănăstire, la nivel de protopopiat, de eparhie, mitropolii în general, la nivelul Bisericii din interiorul şi din afara României”, a subliniat Preafericirea Sa.

Patriarhul Daniel a punctat şi strânsa legătură dintre românii din interiorul şi afara României.

„Românii din interiorul României sunt în inimă pentru cei din afara României şi cei din afara României sunt în inima românilor din ţară”.

„De aceea, ne rugăm pentru poporul român de pretutindeni şi avem speranţa că în lucrarea aceasta de rugăciune şi de acţiune vom avea şi rezultate”, a spus Părintele Patriarh, care este şi președintele Adunării Naționale Bisericești.

Patriarhul le-a mulţumit apoi membrilor Adunării Naţionale Bisericeşti pentru prezenţă şi conlucrare.

Pe ordinea de zi s-au aflat aprobarea raportului întocmit de Consiliul Național Bisericesc și formularea de propuneri pentru dezvoltarea activităților Bisericii.

Lucrările şedinţei au fost precedate de slujba de Te Deum oficiată de Episcopul Nestor al Devei şi Hunedoarei.

Adunarea Națională Bisericească

Adunarea Națională Bisericească (ANB) este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale.

Adunarea Națională Bisericească este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și 2 mireni, delegați de Adunările eparhiale din țară și din jurul granițelor, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate.

Președintele ANB este Patriarhul, iar ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Naționale Bisericești. Atribuţiile ANB pot fi consultate aici.

Mai multe imagini de la eveniment în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente