Patriarhul României prezent la învestirea noului Preşedinte al României

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a aflat astăzi, 21 decembrie 2014, la Palatul Parlamentului unde în faţa Camerelor reunite a avut loc ceremonia de învestire şi depunere a jurământului a Domnului Klaus Iohannis, noul Preşedinte al României.

În cadrul ceremoniei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit o rugăciune de binecuvântare şi apoi l-a felicitat pe noul Preşedinte al României, Domnul Klaus Iohannis.

La ceremonie au participat, alături de parlamentari, diplomaţi şi alţi invitaţi speciali, şi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Casa Regală a României a fost reprezentată de Alteţa Sa Regală Principele Radu, iar Biserica Romano-Catolică de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan Robu.

Domnul Klaus Iohannis este oficial noul preşedinte al României, după ce a depus duminica aceasta jurământul constituţional, în faţa plenului Parlamentului. Conform procedurii, preşedintele a jurat pe Constituţie şi pe Biblie. Domnia sa a fost ales Preşedinte în data de 16 noiembrie 2014 pentru un mandat de cinci ani şi este al IV-lea Preşedinte al României după Revoluţia din 1989.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente