Patriarhul României s-a aflat în duminica a X-a după Rusalii în mijlocul obștii mănăstirii prahovene Ghighiu. În această zi, la 1 septembrie 2013, în Biserica Ortodoxă, a început un nou an bisericesc. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în prezența credincioșilor aflați la mănăstirea prahoveană Ghighiu, o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile primite în anul bisericesc ce a trecut, după cum aflăm de la Radio TRINITAS. Totodată, prin această rugăciune Părintele Patriarh a cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru anul în care Biserica noastră a intrat începând de astăzi.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie Preafericirea Sa a explicat Pericopa Evanghelică rânduită de Biserică a se citi în această zi, referitoare la Vindecarea lunaticului.
„Evanghelia ne arată trei mari adevăruri și anume în primul rând că Iisus constată că în lume se află multă suferință, dar puțină credință. În al doilea rând, cu toate că în popor credința era slabă, Hristos Domnul plin de iubire milostivă vindecă copilul lunatic care era stăpânit de un duh necurat și care a fost adus la el de către tatăl copilului. De asemenea, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos arată adevărul potrivit căruia duhurile rele nu ies ușor din omul pe care îl stăpânesc, de aceea spune El că acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și post, arătând prin aceasta importanța rugăciunii și a postului pentru vindecarea oamenilor bolnavi și în special a celor stăpâniți de duhurile cele rele”, a spus Părintele Patriarh.
În continuare, Preafericirea Sa a subliniat importanța prezenței postului unit cu rugăciunea în viețile noastre: „Hristos Domnul ne arată că o credință puternică înseamnă o prezență puternică a harului lui Dumnezeu în om și numai având această prezență a harului lui Dumnezeu în om ca urmare a credinței, duhurile rele se tem să mai stea în oameni și pleacă. Îndată după ce reproșează într-o anumită măsură ucenicilor că au credință puțină, Hristos Domnul adaugă: iar acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post. Aceasta înseamnă că rugăciunea unită cu postul devine mai puternică.”
De asemenea, Părintele Patriarh a arătat de ce rugăciunea fără post este mai slabă: „Pentru că postul este o stare de jertfă, o ofrandă liberă adusă lui Dumnezeu ca un fel de recunoaștere a dependenței noastre de ajutorul lui Dumnezeu înainte de a ne pune vreo nădejde în lucrurile materiale. Mâncarea trecătoare pe care o consumăm pentru hrana trupului dă o anumită forță fizică, dar nu și o anumită forță spirituală, rugăciunea însă ne dă forță spirituală. Când omul se află în stare de post el este totalmente concentrat în rugăciune și prin rugăciune și prin postire foamea și setea după hrană materială se transformă în foame și sete după hrana spirituală, după iubirea milostivă și netrecătoare și neapusă a lui Dumnezeu. Deci, când omul postește el se hrănește altfel, se hrănește mai mult din cuvintele Scripturii, dar și din rugăciune ca relație vie, directă a omului cu Dumnezeu”.
Părintele Patriarh a vorbit și despre suferință și despre rolul ei pedagogic.
„Hristos Domnul dorește ca oamenii care suferă să aibă credință puternică pentru a se putea vindeca, dar și cei din jurul lor, pentru că foarte adesea copiii suferă din cauza necredinței sau păcatelor părinților lor. Evanghelia nu ne spune de ce acest copil a devenit lunatic, dar se poate înțelege că de fapt necredința părinților, sau unele păcate ale lor au făcut ca duhurile rele să prindă curaj și să chinuie pe acest copil. Uneori copiii suferă nu din cauza păcatelor părinților, ci suferința lor este o chemare ca părinții lor să își pună mai mult nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu decât în oameni, decât în lucrurile materiale, în poziția socială, în avere, în relații de influență. Deci, copilul suferind este o atenționare a părinților și în același timp este o atenționare pentru toți cei din jur că numai atunci când suntem confruntați cu boala ne dăm seama cât de mare este darul sănătății ca dar de la Dumnezeu. (†¦) Hristos Domnul nu dorește suferința nimănui, dar uneori suferința este îngăduită ca omul să se întărească în credință și să caute mai mult viața veșnică decât fericirea trecătoare de pe acest pământ”, a spus Părintele Patriarh.
De asemenea, Preafericirea Sa a vorbit și despre începutul anului bisericesc: „Astăzi, la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește începutul anului nou bisericesc, începutul indictionului. Anul bisericesc începe la 1 septembrie, anul civil începe la 1 ianuarie. Tradiția biblică păstrată și astăzi la evrei spune că anul începe toamna fiindcă și istoria omenirii a început toamna, în rai, când pomii aveau roade. Această tradiție ca anul bisericesc să înceapă toamna este preluată din Vechiul Testament unde Anul Nou se numește Capul sau Începutul Anului, dar și pentru că Hristos Domnul a anunțat într-o toamnă, într-o sâmbătă, în sinagogă că profeția lui Isaia: Duhul Domnului este peste mine și m-a trimis să binevestesc săracilor mântuirea, iar celor robiți eliberarea și să vestesc anul Domnului face o legătură între anul nou bisericesc și începutul împlinirii profeției lui Isaia în lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos pe pământ”, a spus Părintele Patriarh.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că anul bisericesc este un nou an al mântuirii prin care ni se arată taina Bisericii: „Anul bisericesc are ca primă sărbătoare Nașterea Maicii Domnului pentru că Maica Domnului este icoana cea vie a Bisericii și ultima lună din anul bisericesc are trei mari sărbători care se referă la realitățile ultime, la sfârșitul lumii, și anume: Schimbarea la față a Domnului arată slava lui Hristos care va veni să judece vii și morții, Adormirea Maicii Domnului ne arată taina Bisericii care ne trece, ne mută din lumea aceasta trecătoare, din viața trecătoare la viața veșnică netrecătoare. A treia sărbătoare mare este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul care este dascălul pocăinței. Împreună cu Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul va mijlocii pentru mântuirea păcătoșilor care s-au pocăit în sufletul lor, dar nu au mai trăit pe pământ pentru a arăta pocăința și în fapte, iar Hristos Domnul, schimbat la față plin de slavă este Dreptul Judecător care se va arăta la sfârșitul lumii. Deci, anul bisericesc este anul mântuirii, fiecare an bisericesc est un nou an al mântuirii prin care ni se arată taina Bisericii în care este prezent Hristos și care cheamă lumea la mântuire prin Evanghelie, prin Sfinții Apostoli, prin slujitorii sfintelor altare”.
„Acum la început de an bisericesc noi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în anul bisericesc care a trecut și în același timp cerem ajutorul lui Dumnezeu și pentru anul bisericesc în care am intrat. Acest an bisericesc înseamnă că ne propunem, acum la început de an, să venim mai des la Biserică, să ne spovedim mai des, să ne împărtășim mai des, să săvârșim mai multe fapte bune decât anul trecut și să ne gândim că fiecare clipă, fiecare ceas, fiecare zi, săptămână și lună reprezintă un timp al mântuirii, al unirii noastre cu Dumnezeu, pentru că în starea sufletească ne va găsi moartea, în aceea ne va judeca. Dacă ne va găsi împăcați cu Dumnezeu, cu semenii noștri dobândim raiul, dacă clipa morții ne găsește despărțiți de Dumnezeu atunci nu dobândim fericirea veșnică, ci nefericirea de a nu fi răspuns iubirii lui Dumnezeu cu iubirea noastră”, a mai spus Preafericirea Sa.
Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor ‘anul bineplăcut Domnului’. S-a hotărât de către Sfinți Părinți (318) participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, pe considerentul că începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19) a Mântuitorului, după întoarcerea din pustia Carantaniei, a fost în luna a șaptea, numită Tișri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie).
