Patriarhul României: Căutarea Împărăției lui Dumnezeu, prioritate a vieții creștine

Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții), Matei 6, 22-33

‘Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă va fi ochiul tău viclean, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, ori de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.

†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din Duminica a III-a după Rusalii ne arată sensul adevărat al vieții creștine și modul în care trebuie să trăim viața ca oameni liberi din punct de vedere spiritual. Hristos Domnul începe cuvântul Său printr-o observație, spunând: ‘Luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă va fi ochiul tău viclean, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult!’ (Matei 6, 22-23). Sfinții Părinți ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind conștiința sau discernământul, prin care omul distinge între bine și rău, între sensul adevărat al vieții ca legătură cu Dumnezeu și viața trăită în uitare de Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne spună că dacă avem conștiință curată și gândire înțeleaptă, viața noastră se umple de lumină. Însă dacă rațiunea sau discernământul omului sunt întunecate de patimi egoiste și de gânduri necurate, atunci viața omului pe pământ devine o existență întunecată. Mintea, ca ochi sufletesc, ne apropie de Dumnezeu când Îl iubim mai mult pe El, sau ne depărtează de Dumnezeu, când iubim în mod excesiv sau exclusiv lucrurile trecătoare, neglijând chemarea noastră la fericita viață veșnică. Cu alte cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să avem mai întâi grijă de suflet și de dobândirea vieții veșnice netrecătoare, iar apoi să ne îngrijim de mâncare, băutură și îmbrăcăminte, adică de cele necesare vieții trupului.

Omul cu adevărat liber este omul duhovnicesc

În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul Iisus Hristos nu ne îndeamnă la lene, ci ne îndeamnă la eliberare de tirania grijilor exclusive pentru bunurile materiale. Când El spune: nu vă îngrijiți de mâncare, de băutură și de îmbrăcăminte (cf. Matei 6, 31), aceasta înseamnă că nu trebuie să reducem viața noastră la aspectul ei biologic, material și trecător. Grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viața noastră spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale, ci să purtăm grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică, să căutăm viața cea veșnică netrecătoare, care este comuniunea omului cu Dumnezeu. Când ne îngrijim prea mult de bunurile materiale trecătoare, uităm de bunătățile spirituale veșnice. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne elibereze de această tiranie a reducerii vieții noastre la aspectul ei material-biologic și trecător, ca să ne dăruiască libertatea de a hrăni sufletul nostru cu prezența iubitoare a lui Dumnezeu în viața noastră. Iar această prezență iubitoare și milostivă a lui Dumnezeu în lume este Pronia cerească sau Providența divină, adică purtarea de grijă a Creatorului față de ființele create de El. Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că nu trebuie să facem din grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte o preocupare unică, înrobitoare, ci mai întâi de toate trebuie să ne gândim la iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se vede chiar și în purtarea Lui de grijă față de păsările cerului și crinii câmpului. De ce? Pentru a înțelege din această purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru ființe mai neînsemnate cum ar fi păsările din văzduh sau florile trecătoare ale câmpului purtarea de grijă a Lui mult mai mare pentru persoana umană, creată după chipul Lui și chemată la asemănarea cu El și la comuniune de viață eternă cu El.

Hrana spirituală a sufletului și îmbrăcarea lui cu virtuți sunt priorități ale vieții creștine

În Evanghelia care se citește astăzi, Mântuitorul ne spune că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieții spirituale și libertății noastre sufletești pentru a nu fi înrobiți de bunurile materiale, de mâncare excesivă și de moda hainelor scumpe, ci să ne îngrijim mai întâi cum se prezintă sufletul nostru în fața lui Dumnezeu prin îmbrăcămintea spirituală pe care i-o dăm, având mintea și inima luminate de rugăciune și de fapte bune. Haina sufletului se luminează prin rugăciune fierbinte și viață sfântă trăită în curăție și fapte bune. Haina sfințeniei este haina sau starea cea mai de preț a sufletului creștin. Iar bunurile trecătoare se vor adăuga acestei stări ca o binecuvântare. Toate bunurile materiale sunt trecătoare, ele se pot adăuga la bunătățile spirituale, dar nu trebuie să se substituie acestora. Mâncarea, băutura și îmbrăcămintea trupului nu trebuie să devină mai importante decât legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, mai precis decât rugăciunea și sfințirea vieții prin virtuți și fapte bune. Aceasta este lumina care strălucește din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos consemnate în Sfânta Evanghelie de la Matei.

La o primă vedere, superficială și pripită, Evanghelia Duminicii a III-a după Rusalii dă impresia că Mântuitorul Hristos ne-ar încuraja la pasivitate sau lene, la un fel de nelucrare privind procurarea mâncării, băuturii și îmbrăcămintei. Dar, de fapt, Hristos Domnul ne luminează întreg textul Evangheliei de astăzi prin concluzia învățăturii Sale: ‘Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă’ (Matei 6, 33). Acest mai întâi este foarte semnificativ. Mai întâi să căutăm viața veșnică, mai întâi să căutăm legătura noastră sfântă, plină de iubire și bucurie cu Dumnezeu Cel sfânt, nelimitat și netrecător. Hainele pe care le purtăm sunt trecătoare, se uzează, se rup și se pierd, iar hrana pe care noi o consumăm cu lăcomie sau o căutăm uneori cu prea multă preocupare, fie ca să supraviețuim, fie ca să viețuim în desfătări, este și ea trecătoare, perisabilă. A căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu înseamnă a ne hrăni mai întâi cu daruri spirituale. Ne hrănim mai întâi ‘cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu’ (Matei 4, 4), asimilând în sufletul nostru rațional cuvintele sfinte ale Sfintelor Scripturi, dar și hrănind sufletul nostru iubitor cu Sfintele Taine, pentru a spori astfel legătura noastră spirituală cu Dumnezeu, Izvorul vieții și al bucuriei veșnice. Îmbrăcămintea trupului este una trecătoare, dar îmbrăcămintea sau îmbrăcarea sufletului și trupului cu virtuți ca bunătatea, curăția, smerenia, pocăința și toată fapta cea bună devine veșmânt luminos netrecător. Iar această îmbrăcare a sufletului și a trupului în lumina harică și în virtuți începe la Botez. De aceea, la slujba Botezului noi cerem: ‘Dă-mi mie haină luminoasă’. Haina luminoasă a Botezului, a prezenței Duhului Sfânt în om, care îmbracă sufletul și trupul celui botezat, trebuie mereu curățită de păcate și mereu făcută mai strălucitoare prin pocăință și prin săvârșirea faptelor bune, ca rodire a dreptei credințe în viața creștinului.

Ce este Împărăția lui Dumnezeu?

Întrucât Mântuitorul Hristos ne învață că Împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie preocuparea primă și esențială a vieții noastre, Biserica a pus în practică această învățătură din Evanghelie și prin faptul că atât rugăciunea rostită înainte de mâncare, cât și cea rostită după mâncare se referă la Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, înainte de masa de prânz rostim rugăciunea ‘Tatăl nostru’, în care mai întâi cerem: ‘Vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer și pe pământ’ (Matei 6, 10), iar apoi zicem: ‘pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi’ (Matei 6, 11). În rugăciunea rostită după masa de prânz cerem ‘și nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta Împărăție’. Vedem aici legătura dintre prezența sau harul Împărăției cerești, ca hrană spirituală pentru suflet, și mâncare, ca hrană materială pentru trup.

Ce este Împărăția lui Dumnezeu pe care noi trebuie să o căutăm cu prioritate și în mod constant? Împărăția lui Dumnezeu este comuniunea de viață și iubire veșnică a Preasfintei Treimi cu sfinții îngeri și cu oamenii sfinți care împlinesc în viața lor voia lui Dumnezeu. De aceea, în Biserica Ortodoxă, când începe Sfânta Liturghie, în timpul căreia căutăm în modul cel mai intens Împărăția lui Dumnezeu, preotul zice: ‘Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în veci vecilor’.

În Biserică pregustăm bucuria Împărăției Preasfintei Treimi

Toate Sfintele Taine săvârșite în Biserica Ortodoxă (cu excepția Tainei Spovedaniei, care este, de fapt, pregătire pentru Sfânta Liturghie) încep cu această binecuvântare a Împărăției Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. De ce? Deoarece creștinii, fiind botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, cer permanent harul Preasfintei Treimi, ca să se bucure permanent de iubirea Preasfintei Treimi, arătată oamenilor în și prin Iisus Hristos. Iar pregustarea slavei și bucuriei din Împărăția Preasfintei Treimi se trăiește în Biserică, pentru că Biserica este plină de prezența harică a Preasfintei Treimi în toate lucrările ei sfinte: Sfinte Taine și ierurgii, slujbe și sărbători.

În Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel ne aduce o lămurire în plus privind Împărăția lui Dumnezeu, și anume că Împărăția lui Dumnezeu Tatăl este Împărăția ‘Fiului iubirii Sale’ (cf. Coloseni 1, 13). Altfel spus, ea este Împărăția în care se arată iubirea Tatălui față de Fiul Său veșnic, adeverită sau confirmată de Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul, precum și iubirea Tatălui față de toți oamenii care au fost înfiați în această iubire, prin harul Duhului Sfânt unit cu apa Botezului, pe baza credinței lor în Dumnezeu Fiul Care S-a făcut Om. Deci, când vorbim despre Împărăția lui Dumnezeu, înțelegem că ea este mai întâi Împărăția iubirii veșnice a Tatălui către Fiul Său, Iisus Hristos. Prin urmare, în această iubire a lui Dumnezeu Tatăl față de Fiul Său Cel veșnic, suntem chemați și noi, oamenii, ca să fim părtași la viața și fericirea veșnică a Preasfintei Treimi. Iar căutarea și dobândirea harului Împărăției Preasfintei Treimi se realizează prin pocăință, prin mărturisirea dreptei credințe, prin rugăciune fierbinte și viața curată.

În Biserica Ortodoxă, prima dintre Rugăciunile începătoare (care premerg tuturor slujbelor liturgice) este rugăciunea Împărate ceresc, prin care se invocă prezența și lucrarea Duhului Sfânt în viața și activitatea Bisericii și a fiecărui creștin. Iar a doua rugăciune începătoare, rostită după rugăciunea Împărate ceresc, este rugăciunea Preasfântă Treime, miluiește-ne pre noi, introdusă prin invocarea treimică: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. Însă după aceste rugăciuni începătoare rostim rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că iubirea veșnică a Preasfintei Treimi împărtășită nouă prin Duhul Sfânt își are izvorul în Dumnezeu Tatăl, din Care veșnic Se naște Fiul și purcede Duhul Sfânt, ca împreună să Se bucure veșnic de iubirea Tatălui. Astfel, creștinii, prin harul primit la Botez și prin rodirea lui în viața lor, se bucură de iubirea veșnică a Preasfintei Treimi.

Acum, pentru cei ce viețuiesc pe pământ, Împărăția lui Dumnezeu sau Împărăția Preasfintei Treimi este tainic prezentă în Biserică și este simbolizată iconic de spațiul Sfântului Altar, din care creștinii primesc Sfânta Euharistie ca arvună a vieții cerești veșnice. Însă după învierea trupurilor din stricăciune și după schimbarea cerului și pământului care se văd acum în cer nou și pământ nou, cei ce iubesc pe Dumnezeu vor primi nu numai arvuna Împărăției lui Dumnezeu, ci plinătatea ei. De aceea, când clericii se împărtășesc cu Sfânta Euharistie, se roagă lui Hristos, zicând: ‘Dă-ne nouă să ne împărtășim mai cu adevărat (mai deplin) în ziua cea neînserată a Împărăției Tale’.

Să ne ajute Hristos Domnul, Mântuitorul lumii, să trăim ca oameni duhovnicești liberi care caută mai întâi Împărăția iubirii lui Dumnezeu prin rugăciune și prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin!

*Text revizuit de autor în anul 2011.

Comentarii Facebook


Știri recente