Patriarhul României a predicat în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală

În toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română, în cadrul Sfintei Liturghii, s-a citit astăzi, 4 septembrie, în Duminica a XII-a după Rusalii pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul 19, versetele 16-26.

După cum informează Radio TRINITAS, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Prooroc Daniil și Cuvioasa Parascheva” din Reședința Patriarhală, în care a subliniat învățăturile ce reies din pericopa evanghelică: „Pe lângă rugăciune și viață curată, trebuie să arătăm și milostenie față de cei din jur. Mai ales cei ce au bunuri materiale trebuie să ajute din aceste bunuri materiale și pe cei săraci, necăjiți sau întristați. Prin aceasta vedem că fără milostenie, fără bunătatea inimii și fără dărnicie, nu poate omul să se desăvârșească, nu se poate asemăna cu Dumnezeu cel Bun și Milostiv. Mântuitorul Iisus Hristos care simte și cunoaște starea spirituală a fiecărui om, a intervenit în viața acestui tânăr și pentru a ne arăta că trebuia o schimbare, căci el avea un idol ascuns și anume bogățiile. Evlaviosul zgârcit, care este corect, care împlinește toate poruncile, care merge la sinagogă cu regularitate, dar nu este darnic. Iată, acesta este tânărul din evanghelia de astăzi”.

Comentarii Facebook


Știri recente